Patru salvatori minieri si-au pierdut viata in urma unei a doua explozii care s-a produs azi, 15 noiembrie, in subteranul minei Petrila, a anuntat primarul localitatii, Ilie Paducel. Astfel, numarul celor care au murit in accidentul de munca de la Petrila se ridica la 12.
Salvatorii minieri intrasera in subteranul Minei Petrila pentru a aduce la suprafata corpurile neinsufletite ale celor opt mineri care si-au pierdut viata in prima explozie de metan produsa la orele 15,50, la abatajul 431, la 250 metri sub pamant. La ora producerii accidentului in acea zona isi desfasurau activitatea un numar de 16 mineri.
La orele 16,00 au fost evacuati si transportati la Spitalul de Urgenta Petrosani opt mineri afectati de suflul exploziei si care prezentau diverse grade de arsuri. O jumatate de ora mai tarziu, la locul exploziei a reusit sa ajunga prima echipa de salvatori minieri care a descoperit opt victime.
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a solicitat ministrilor Economiei, Muncii si Internelor constituirea unui grup de coordonare care sa se deplaseze de urgenta in zona. Grupul este condus de secretarul de stat din Ministerul Economiei si Finantelor, Viorel Palasca.
La Exploatarea Miniera Petrila isi desfasoara activitatea un numar de 1490 de salariati, productia anuala a exploatarii fiind de 390.000 tone de huila energetica.
CITESTE SI:
Sursa: Agerpres