Democratul Barack Obama a castigat alegerile prezidentiale din 2008, devenind astfel primul presedinte de culoare al Statelor Unite ale Americii (SUA). Contracandidatul sau, John McCain, si-a recunoscut deja infrangerea. Si Partidul Democrat, din partea caruia a candidat Obama, a obtinut un numar important de locuri in Congres.
Dupa ce estimarile mai multor televiziuni americane au dat ca sigure victoriile lui Obama in California, Washington, Oregon si Hawaii, candidatul republican si-a asigurat depasirea pragului de 270 de electori necesar pentru a ajunge la Casa Alba. Anterior a fost anuntata si victoria sa in Virginia, un fief al republicanilor in ultimii 44 de ani.
Alegerea lui Barack Obama este un moment istoric, intr-o tara in care americanii de culoare nu aveau drept de vot acum o jumatate de secol. “Cine ar fi crezut ca un negru de patruzeci si ceva de ani, pe nume Barack Obama, va deveni intr-o zi candidatul Partidului Democrat?”, a spus el in urma cu cateva luni.
Barack Obama, care isi va intra in atributii la 20 ianuarie 2009, va mosteni o situatie economica extrem de dificila. Statele Unite se afla in prima recesiune, traversand cea mai grava criza de dupa cea din 1929. De asemenea, tara este angajata in doua razboaie, in Irak si Afganistan.
Barack Obama: Schimbarea soseste in America
”Schimbarea soseste in America”, a declarat Barack Obama in primul sau discurs de presedinte ales al Statelor Unite ale Americii la Chicago.
Obama, devenit la data de 5 noiembrie, primul presedinte de culoare al SUA, s-a prezentat in fata a mii de simpatizanti reuniti intr-un mare parc din Chicago pentru a sarbatori victoria candidatului democrat la alegerile prezidentiale.
”A fost nevoie de multi ani. Insa, in aceasta seara, datorita celor realizate astazi si in timpul acestor alegeri, in acest moment istoric, schimbarea soseste in America”, a afirmat Barack Obama, de la o tribuna instalata in Grant Park.
”Daca se mai indoieste cineva ca America este un loc unde totul este posibil, care se intreaba daca visul parintilor nostri fondatori este inca viu, care se mai indoieste de puterea democratiei noastre, raspunsul ii este dat in aceasta seara”, a subliniat Barack Obama, in fata a 65.000 de persoane.
Barack Obama si-a salutat totodata adversarul republican, John McCain. ”Il felicit” pentru campania sa, a spus el. De asemenea, a adus un omagiu sotiei sale, Michelle, si celor doua fiice, Malia si Sasha, care l-au insotit la tribuna.
Biografia noului presedinte al SUA
Barack Obama este in varsta de 47 de ani, este senator de numai trei ani in Illinois si a avut o cariera politica fulminanta in ultimele luni, reusind o ajunga primul presedinte de culoare din istoria Statelor Unite.
S-a nascut, la 4 august 1961, in Hawaii, dintr-un tata originar din Kenya si o mama alba din Kansas, intr-o perioada in care casatoriile interrasiale erau interzise in toate statele din sudul SUA. Cel de-al doilea prenume al sau este Hussein, lucru pentru care a fost ba facut musulman, ba a fost ridiculizat prin comparatia cu Osama.
A absolvit cursurile Universitatii Columbia, Obama a preferat sa lucreze ca asistent social in ghetourile din Chicago. A renuntat apoi si s-a inscris la Harvard, universitate rezervata pentru elita americana.
Dupa ce a absolvit cursurile Universitatii Harvard, el a revenit la Chicago ca avocat. Aici a cunoscut pe sotia sa, Michelle, absolventa a Universitatii Princeton si Harvard, careconduce in prezent una din cele mai mari retele de spitale publice din Chicago. Cuplul are doi copii, Malia, de 10 ani, si Sasha, de 7 ani.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult