Consiliul Judetean PSD Maramures s-a intrunit joi, 25 septembrie, iar la orele serii a reusit sa isi stabileasca lista candidatilor pe colegiile uninominale, cu exceptia celui de la Senat pe Baia Mare pentru care se poarta negocieri cu PC. Votul la vedere a contat pentru imagine, dar si pentru reglarea unor ”neconcordante” intre unii membri. In primul caz, social-democratii au incercat sa demonstreze presei ca nu sunt faramitati in zeci de ”bisericute”, iar in al doilea au tinut in frau pretentiile unora dintre membrii de partid – pentru ca ”majoritatea dicteaza”.
Neintelegeri au fost inca de la inceput, dupa supunerea la vot a candidaturii omului de afaceri Gheorghe Zoicas in Colegiul 1 Baia Mare – Vest, pentru care a optat si vicepresedintele CJ Maramures, Calin Matei. Cauza lui Matei a fost sustinuta de colegul si prietenul sau Anton Rohian, pentru ca vicele se afla in Noua Zeelanda cu echipa nationala de rugby. Lobby-ul nu a prea contat, iar Rohian a fost rugat de Mircea Dolha, presedinte PSD Baia Mare, sa ii transmita un sfat colegului sau. Mesajul a fost clar: ”Domnul Calin Matei este vicepresedinte al CJ Maramures si ar trebui sa se ocupe de primarii sai nu sa se intereseze de Parlament”. Prin urmare, a ramas Gheorghe Zoicas.
Sincope in desemnarea candidatilor au fost pentru colegiile Lapus, unde si-au disputat nominalizarea Aurora Revnic – sotia fostului viceprimar din orasul Targu Lapus, actualul deputat Ioan Buda si fostul viceprimar al orasului Baia Sprie – Octavian Cernestean, respectiv pentru colegiul Viseu-Borsa – unde batalia s-a dat intre controversatul Adi Filip, viceprimarul din Borsa – Ioan Timis si consilierul judetean Gheorghe Siman.
Lista PSD Maramures pentru colegiile uninominale (propuneri)
CAMERA DEPUTATILOR
Colegiul 1 (zona Baia Mare-Vest)
– Gheorghe Zoicas
Colegiul 2 (zona Baia Mare-Est)
– Catalin Chereches
Colegiul 3 (zona Codru-Chioar)
– Alexandru Cosma
Colegiul 4 (zona Lapus)
– Aurora Revnic (a mai concurat pentru post Octavian Cernestean, dar a pierdut la vot – deputatul Ioan Buda s-a retras)
Colegiul 5 (zona Borsa-Viseu)
– Adrian Filip (au mai concurat pe loc Gheorghe Siman si Ioan Timis)
Colegiul 6 (zona Sighet)
– Dan Mihalache
Colegiul 7 (zona Mara-Cosau)
– Gheorghe Visovan
SENAT
Colegiul 1 (include zonele Baia Mare Vest si Est)
– in negocieri cu PC
Colegiul 2 (include zonele Codru-Chioar si Lapus)
– Francisc Toba
Colegiul 3 (include zonele Borsa-Viseu; Sighetu Marmatiei si Mara-Cosau)
– Eugenia Godja
UPDATE: PSD-istii maramureseni si-au desemnat joi dupa-amiaza candidatii pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Avand in vedere si miza sedintei, atmosfera nu a fost deloc calma, ci una ”incinsa” din care nu au lipsit discutiile contradictorii si nemultumirile unor persoane care nu s-au regasit pe lista de nominalizati pentru parlamentare.
Consilierul judetean Anton Rohian a fost unul dintre primii contestatari ai candidaturilor desemnate. Rohian s-a aratat revoltat de nominalizarea pentru un post de deputat in Colegiul uninominal Baia Mare-Vest a lui Gheorghe Zoicas, intrat in randul social democratilor abia dupa alegerile din iunie. ”Cred ca vom avea discernamantul sa-i alegem pe oamenii cu adevarat social-democrati. E important ca acesti oameni sa formeze o echipa foarte puternica, sa fie cunoscuti si sa aiba putere in partid. E important sa aiba si vechime in partid”, a afirmat Anton Rohian.
Nu a intarziat nici replica presedintelui PSD Baia Mare, Mircea Dolha, acesta luandu-i apararea lui Zoicas, mai ales ca el a fost si cel care s-a laudat cu noua achizitie din partid, imediat dupa ce Zoicas a fost cooptat in PSD. Dolha i-a atras atentia lui Rohian ca este cel mai putin avizat sa faca astfel de comentarii, mai ales ca in urma cu cativa ani s-a aflat si el in postura de nou venit in PSD si nu a fost deloc dat la o parte, ci s-a bucurat de anumite privilegii inca de la inceput. ”Domnul Rohian uita cand a venit cu desantul in 2003 si a fost consilier judetean dupa patru luni de cand se inscrisese in PSD. Dupa o zi a fost pus vicepresedinte de organizatie”, a replicat Mircea Dolha.
Pe de alta parte Anton Rohian s-a aratat indignat ca pe lista celor nominalizati la Camera Deputatilor nu figureaza Calin Matei, vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures. Liderul organizatiei municipale PSD sustine insa ca Matei nu a intrunit numarul necesar de voturi din partea colegilor pentru a ajunge sa fie propus pentru a candida la un post de deputat. ”Domnul Calin Matei a avut doar un vot din partea colegilor. Probabil ca domnul Calin Matei are mai multe probleme, fiind acum plecat prin Noua Zeelanda si Australia, in concediu fara plata”, a mai spus Mircea Dolha.
Printre nemultumitii sedintei Consiliului Judetean al PSD s-au numarat si deputatul Ioan Buda, precum si fostul viceprimar al orasului Baia-Sprie, Octavian Cernestean, carora nu le-a cazut deloc bine ca nu au mai fost favoriti la nominalizarea unor posturi de parlamentari.
Deputatul Ioan Buda, care nu s-a remarcat in cei patru ani de mandat decat prin faptul ca a tacut mai mult decat ar fi trebuit in Parlament, nu a ratat ocazia de a lua cuvantul si de a-si exprima nemultumirea ca a fost exclus de pe lista de candidati pentru zona Lapus in favoarea unei femei. Si Octavian Cernestean a fost vadit deranjat ca nu s-a regasit pe lista de candidati, desi n-a pregetat sa repete intr-una ca ”eu nu tin neaparat sa candidez pentru un post de deputat”.
PSD-istii au acceptat in unanimitate candidaturile pentru un post de deputat ale consilierului judetean Alexandru Cosma si ale consilierului local Catalin Chereches.
Nu lipseste de la alegerile din luna noiembrie un candidat ”parasutat” tocmai de la Bucuresti pe lista de candidati PSD. Daca la alegerile din 2004, social democratii maramureseni au fost nevoiti sa-l accepte in randul lor pe deputatul Dan Mihalache, devenit ulterior maramuresean cu acte in regula, de data aceasta PSD-istii trebuie sa se familiarizeze cu Francisc Toba, care va candida pentru un loc la Senat.
De altfel, PSD-istii au inceput deja lectiile de familiarizare cu Francisc Toba. Primul pas a fost facut chiar de liderul organizatiei judetene PSD Maramures, Eugenia Godja care in pauza sedintei Consiliului Judetean al partidului s-a delectat cu Francisc Toba intr-o discutie prelungita. Probabil ca acesta a fost unul dintre motivele pentru care pauza facuta de social-democrati a parut ca nu se mai sfarseste.
Tot pentru un loc la Senat va candida si Eugenia Godja, care doreste sa-i succeada in Parlament tocmai sotului sau, Petru Godja, care a batut recordul in cei 12 ani de mandat la cele mai putine luari de cuvant in plenul Parlamentului.
Singura necunoscuta ramane numele candidatului pentru Senat in Colegiul uninominal Baia Mare. PSD-istii au decis sa amane nominalizarea unui candidat pentru acest post, lasand mana libera in aceasta privinta colegilor de alianta, conservatorii, care vor trebui sa ia o decizie cu privire la numele celui care va intra pe lista de candidati ai PSD pentru Senat.
Propunerea unui social-democrat a fost ca, totusi, PSD-istii sa valideze pentru postul de senator la Baia Mare un candidat ”fara nume” si probabil ca ar fi trebuit sa fie si… ”fara cap”, dupa cum au remarcat unii reprezentanti mass-media.
CITESTE SI:
Sursa: Camelia Tocaci, Meda Muntean