Conducerea USL s-a reunit in sedinta, in aceasta dimineata, 12 iunie, la Senat, iar potrivit unor surse politice intalnirea are loc ca urmare a declaratiilor presedintelui Traian Basescu, care marti seara a anuntat ca a declansat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral. La sedinta, care are loc in biroul presedintelui PNL, participa Victor Ponta, Crin Antonescu, vicepremierul Liviu Dragnea, precum si senatorii juristi ai PSD si PNL, Ioan Chelaru, respectiv Tudor Chiuariu.
La ora transmiterii acestei stiri, reuniunea liderilor USL este in desfasurare. Surse politice afirma ca intalnirea liderilor USL are loc in contextul declaratiilor facute marti seara de catre seful statului, care a anuntat ca a declansat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral. Pe de alta parte, la ora 11.00 vor fi reluate si lucrarile Comisiei de revizuire a Constitutiei.
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, ca a declansat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral si maximum 300 de parlamentari, precizand insa ca va emite decretul in functie de modul in care Parlamentul va respecta vointa poporului exprimata in 2009.
Presedintele a spus ca atitudinea Parlamentului, a majoritatii USL, privind modificarea Constitutiei, este una „care nu este compatibila cu statul de drept si care creeaza un precendent extrem de periculos, in care se refuza punerea in aplicare a vointei liber exprimate de popor”.
„In aceasta dupa amiaza am declansat procedura unui nou referendum, cu doua intrebari: daca romanii doresc un Parlament unicameral si daca doresc un Parlament cu 300 de parlamentari. Revizuirea Constitutiei nu s-a incheiat si mai exista sansa ca Parlamentul sa revina la respectarea vointei poporului, exista si posibilitatea ca Curtea Constitutional- sa respinga o lege de revizuire care nu tine cont de vointa poporului. Dar am declansat procedura si voi emite decretul in functie de ce se intampla in Parlament si la Curtea Constitutionala. Dau posibilitatea romanilor sa se pronunte din nou daca doresc Parlament unicameral si Parlament cu 300 de parlamentari”, a spus presedintele.
El a adaugat ca este obligatia sa sa utilizeze toate mijloacele constitutionale „pentru a da sansa ca democratia sa invinga vointa parlamentarilor si sa se aseze in interesul cetatenilor”. „Voi emite decretul si in functie de ce se intampla cu Legea referendumului. Daca Legea referendumului va fi modificata cu prezenta de 30%, o sa beneficieze si acest referendum de avantajul privind o prezenta de 30%. Vreau sa subliniez, sunt hotarat sa-i determin pe parlamentari sa respecte votul cetatenilor. A fost un referendum, este obligatia Parlamentului sa respecte acest referendum”, a afirmat Traian Basescu.
El a adaugat ca a tinut sa lanseze aceasta procedura cat timp parlamentarii lucreaza, inainte de vacanta parlamentara. Intrebat daca va merge in Parlament, el a spus: „In Parlament nu am de ce sa merg, desi daca as fi invitat as merge cu placere”.
Intrebat ce are insemna daca nu s-ar tine cont de nici de rezultatul celui de-al doilea referendum pe aceasta tema, Basescu a raspuns: „Atunci s-ar desfiinta alineatul 3 din art. 1 din Constitutie, care spune ca Romania este stat de drept„. El a adaugat ca ar fi de neconceput acest lucru in toate tarile europene, ca sa existe un referendum valid, iar clasa politica sa refuze sa-l puna in aplicare.
Basescu a mai spus ca un al doilea referendum pe acelasi subiect care fi din nou validat de popor ar fi echivalentul respingerii totale a clasei politice, inclusiv a celor care au castigat cu 70%. Presedintele Traian Basescu a declarat ca mesajul sau pentru romani in privinta referendumului este sa aiba incredere ca el se va bate pentru ca vointa lor sa fie respectata.
Traian Basescu a precizat ca el nu mai are interese politice legate de revizuirea Constitutiei deoarece nu mai poate candida si nu mai poate fi presedintele Romaniei: „As pleca de la o premisa esentiala aceea ca eu nu mai am interese politice legate de revizuirea Constitutiei, nu mai pot candida, nu mai pot fi presedintele Romaniei de aceea privesc lucrurile cu mentalitatea si in intersul romanilor”.
El a adaugat ca obiectivul celui de-al doilea mandat al sau a fost modernizarea si flexibilizarea statului si ca un obiectiv a fost si reizuirea unor institutii una dintre acestea fiind Parlamentul. „Un Parlament care poate fi caracterizat uneori ineficient si desprins de realitatea legislativa”, a spus Basescu, precizand ca parlamentarii se aduna martea in plen si voteaza 50 de legi fara sa stie, de multe ori, despre ce este vorba.
Sursa: Mediafax