Creşterile salariale prevăzute de Legea cadru nr.153/2017, privind salarizarea personalului medical din fonduri publice, se aplică în 2 etape:
– Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariile brute ale personalului medical cresc cu 25% faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017, inclusiv cel al sporurilor aflate in plata la 31 decembrie 2017.
– Începând cu data de 1 martie 2018, salariile medicilor și asistenților medicali cresc la nivelul salariilor de bază stabilite la nivelul anului 2022.
În acest context, începând cu data de 1 martie 2018, salariile brute de bază a medicilor şi asistenţilor medicali vor crește față de luna ianuarie 2018, cu procente cuprinse între 70%și 172%.
Exemple de creșteri salariale nete, la care se vor adauga sporurile, garzile si contravaloarea indemnizatiei de hrana:
„ Daca salariile personalului medical vor ajunge in foarte scurt timp la nivelul altor state dezvoltate din UE, trebuie sa oferim si servicii medicale la nivel european. Sunt convinsa ca nu este doar asteptarea mea, ci a tuturor pacientilor care au nevoie de un act medical de calitate atunci cand ajung la spital”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.
Alte exemple de cresteri ale salariilor brute de baza:
– medic rezident anul III unităţi sanitare clinice : 103% ( 8.343 lei)
– medic primar, anatomie patologică şi medicină legală : 71% ( 20.234 lei)
– medic rezident anul I, servicii de ambulanţă / compartimente de primire urgenţe / secţii / compartimente de ATI : 106% ( 7.098 lei)
– asistent medical, studii superioare, servicii de ambulanţă / compartimente de primire urgenţe / secţii / compartimente de ATI : 67% ( 5.545 lei)
– medic primar, unităţi sanitare neclinice : 172% ( 15.254 lei)
– asistent medical PL, unităţi sanitare neclinice : 70% ( 4.794 lei)
De asemenea, medicii rezidenti , in functie de specialitate si gradul d epregatire, vor beneficia de cresteri ale salariului de baza ( nete) intre 151% si 287%.
Esalonat, pana in anul 2022, vor beneficia de cresteri salariale si alte categorii de personal sanitar, ca de exemplu:
SALARIU BRUT:
– infirmieră din unităţi sanitare neclinice : 145% ( 4.420 lei)
– ambulanţieri : 99% ( 5.143 lei)
– logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social, din unităţi clinice : 82% ( 5.303 lei)
Conform Legii salarizarii, se acorda o crestere de 25 % a salariului brut, cu ca acesta sa nu depaseasca nivelul stabilit de lege pentru anul 2022.
Abordarea unitara a legii salarizari pe fiecare domeniu de activitate a determinat unele ajutari ale salariilor. Astfel, salariile au fost ajustate, in plus sau in minus, astfel incat sa se incadreze in grila de salarizare prevazuta de Legea in vigoare.
De exemplu, in anul 2016, salariile farmacistilor au fost aduse la nivelul salariilor medicilor, iar pentru a ajunge la nivelul de salarizare prevazut de Lege, s-au aplicat mariri ale salariului brut in procent mai mic de 25 %.
De asemenea, Legea salarizarii impune alinierea din punct de vedere al salarizarii pentru functii similare ocupate in institutile statului, cum este cazul functiilor de conducere din cadrul MS si serviciile publice deconcentrate ale MS( DSP )
In situatiile in care salariile au inregistrat cresteri importante pana la momentul iulie 2017, datorita unor acte normative care au acordat cresteri salariale pentru anumite segmente, s-au creat departajari artificiale intre aceleasi functii ocupate in acelasi tip de unitati. Este cazul Directiilor de Sanatate Publica, unde veniturile erau mult mai mari decat ale celor care ocupa functii similare in serviciile publice deconcentrate ale celorlalte ministere.
Biologii, biochimistii si fizicienii din cadrul DSP au beneficiat de o crestere a salarilor in ianuarie 2017, cand au fost echivalati la nivelul a 75% din salarile personalului de la CNAS
Exemple cresteri salariale in luna ianuarie 2017:
Asistent principal studii superioare – 86%
Biolog, chimist, biochimist, fizican principal – 74%
Biolog, chimist, biochimist, fizican specialist – 90%
De asemenea, de crestere salariala cu 84% au beneficiat, in ianuarie 2017, si psihologii principali din cadrul DSP.
Funcţiile publice de conducere de conducere din cadrul DSP-urilor (director executiv, director executiv adjunct) vor fi aliniate cu functiile similare de la nivelul celorlalte ministere.
In contextul alinierii veniturilor salariale la nivelul anului 2022, s-au operat ajustari ale veniturilor si in cadrul aparatului central pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţii publice de conducere de director general, director şi adjuncţii acestora şi şef birou.
In cazul consilierilor incadrati in cabinetele demnitarilor, pentru ca veniturile acestora depaseau cu mult veniturile celor incadrati in posturi similare la alte ministere, s-au operat modificari in grila salariala, astfel incat nivelul de salarizare sa fie acelasi in toate institutile din aparatul central:
decembrie 2017/venit net ianuarie 2018/venit net
Consilier cabinet 9.419 lei 5.735 lei
Ministrul sanatatii
Facem precizarea ca regulamentul de sporuri pentru personalul din sistemul sanitar este in dezbatere si vor avea loc intalniri cu reprezentantii confederatiilor sindicate reprezentative la sediul Ministerululi Sanatatii. Acest regulament va fi produsul unor consultari reale, inainte sa fie inaintat Guvernului in vedera aprobarii. Beneneficiarii acestui regulament va fi personalul medical.
Pentru personalul TESA si muncitori exista reglementare distincta, aprobata prin Hotarare de Guvern, care nu se aplica in anul 2018, cand categoriile beneficiare vor incasa cuantumul sporului avut in decembrie majorat cu 25%.