În această dimineaţă, poliţiştii maramureşeni i-au primit în rândurile lor pe doi absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. După multă muncă, examene şi stadii de practică, cei doi absolvenţi ai promoţiei 2018 „Centenarul Marii Uniri”, şi-au luat în primire locurile de muncă. Cu emoţii şi entuziasm aceştia sunt pregătiţi să dea startul unei cariere de succes în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, unde au fost repartizaţi.
În speranţa că sunt bucuroşi că vor lucra într-o echipă unde toţi susţin aceeaşi cauză, că vor fi fermi, că prin muncă şi folosind cunoştinţele acumulate în şcoală vor întări „scutul” ce protejează comunitatea, echipa managerială i-a întâmpinat azi la sediul inspectoratului iar şeful inspectoratului i-a felicitat şi le-a urat mult succes şi o carieră plină de realizări!
Începând de azi, poliţiştii sub a căror tutelă se vor afla îi vor supraveghea şi le vor împărtăşi din experienţa lor, iar conducerea inspectoratului îi asigură de tot sprijinul de care au nevoie pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile ce le revin.
Comments 1