Politia britanica a arestat 660 de persoane suspectate de pedofilie, printre care medici, profesori si asistenti sociali, in urma unei operatiuni care s-a desfasurat timp de sase luni, a anuntat Agentia Nationala impotriva Criminalitatii (NCA). Operatiunea a vizat „persoane care accesau imagini indecente cu copii pe Internet”, dar s-a finalizat cu inculpari pentru agresiuni sexuale, potrivit NCA.
Operatiunea desfasurata de NCA in colaborare cu 45 de echipe de politisti din Marea Britanie, a permis „protejarea a peste 400 de copii”, a anuntat, intr-un comunicat, Agentia Nationala britanica impotriva Criminalitatii. Printre persoanele arestate se afla „medici, profesori, reprezentanti ai unor asociatii de cercetasi, asistenti sociali si fosti politisti”, a precizat NCA, adaugand ca „39 dintre persoanele retinute se aflau deja in atentia politiei”.
In total, anchetatorii au desfasurat perchezitii la 833 de adrese si au verificat 9.172 de calculatoare si telefoane. „Unele persoane incep prin a accesa imagini indecente online, insa ulterior trec direct la abuzuri asupra copiilor”, a declarat directorul general adjunct al NCA, Phil Gormley. In ultimele luni, o serie de scandaluri de pedofilie implicand vedete au aparut in Marea Britanie, in urma dezvaluirilor privindu-l pe fostul prezentator BBC Jimmy Savile, suspectat de comiterea a bsute de agresiuni sexuale.
In conditiile in care recentele scandaluri au mentionat inclusiv numele unor politicieni din perioada 1980-1990, NCA a precizat ca niciuna dintre cele 660 de persoane arestate nu este membru sau fost membru al Parlamentului sau Guvernului de la Londra.
Sursa: Mediafax