Politistii Biroului Rutier Baia Mare au efectuat azi noapte, 28 iulie, la ora 23:50, semnalul regulamentar de oprire a unei motociclete ce se deplasa pe strada Gheorghe Sincai din municipiul resedinta de judet. Conducatorul acesteia si-a continuat deplasarea, incercand sa se sustraga controlului.
El a fost urmarit de politisti, iar in sensul giratoriu de pe bulevardul Unirii, intersectie cu strada George Cosbuc, motocicleta a fost gasita abandonata, avariata de stalpii de pe marginea trotuarului. Politistii au reusit prinderea conducatorului acesteia, pe strada Gheorghe Marinescu, si identificarea lui in persoana unui baimarean de 22 de ani.
Intrucat politistii au observat ca tanarul s-a ranit la maini, l-au transportat la spital unde i-au fost acordate ingrijiri medicale fara a necesita internarea.
In urma verificarilor efectuate, politistii au constatat ca el nu detine permis de conducere corespunzator categoriei din care face parte motocicleta. In cauza s-a intocmit dosar penal si se continua cercetarile.
Sursa: Emm