Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni specifice desfăşurate în zona de competenţă, cantitatea de 21.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 257.200 lei.
Joi, 06.05.2021, la nivelul Sectorului P.F. Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 09.00, la ieşirea din localitatea Certeze spre Negreşti Oaş, polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic a unui autovehicul marca Land Rover, înmatriculat în România, despre care existau date că transportă țigări de contrabandă.
Șoferul a ignorat semnalele şi a continuat deplasarea în mare viteză. S-a pornit în urmărirea mijlocului de transport, fiind solicitat şi sprijinul Poliţiei Rutiere Negreşti Oaş. După aproximativ 4 km, s-a reușit reținerea mașinii urmărite în localitatea Certeze.
Din primele verificări s-a stabilit că la volanul maşinii se afla un cetăţean ucrainean, în vârstă de 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate și a traseului parcurs, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe colete aruncate de către șofer. Acestea au fost transportate la sediul SPF Negreşti Oaş, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 16.000 pachete cu țigări de diferite mărci.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 187.200 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul marca Land Rover, folosit în activitatea de contrabandă a fost indisponibilizat la sediul instituţiei pentru continuarea cercetărilor.
Drept urmare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activității infracționale, iar în cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Tot ieri, 6 mai a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări.
Astfel în jurul orei 12.45, poliţiştii de frontieră au descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Brodina de Jos, mai multe colete cu țigări abandonate.
În urma celor constatate, coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 5.990 pachete cu țigări, de provenienţă Duty Free, în valoare de 70.000 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea condiscării, iar în continuare polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerii la răspundere a acestora.