Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Valea Vișeului au intervenit în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări și au acordat primul ajutor unui maramureșean care s-a răsturnat cu mașina plină cu țigări, pe dealul Hera din judeţul Maramureş. Șoferul, care a fost transportat la spital şi a cărui stare de sănătate este bună, este cercetat pentru contrabandă, iar în continuare se desfășoară cercetări sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.
Ieri, în jurul orei 20.00, în cadrul unei acțiuni organizate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, politistii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au procedat la urmărirea unui autoturism înmatriculat în România, cu privire la care se dețineau date ca transporta țigări de contrabandă.
Pe DN 18, între localitățile Petrova și Rona de Sus, județul Maramureș, autoturismul în cauză a fost găsit răsturnat. Conducătorul auto, un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureș, se afla in maşina răsturnată iar în interiorul autoturismului au fost descoperite 15 colete voluminoase cu țigări.
Deși șoferul a spus că nu are nevoie de îngrijiri medicale, polițiștii de frontieră au solicitat prezența unei ambulanțe la fața locului care l-a transportat la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, pentru îngrijiri de specialitate.
În urma inventarierii coletelor din autoturismul în cauză, s-a constatat că acestea conțin 12.330 pachete țigări cu inscripția Duty-Free și timbru Belarus, în valoare de peste 143.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea, a fost anunțat un echipaj de la Poliția Orașului Vişeu de Sus care derulează cercetări cu privire la producerea accidentului.
Totodată, autoturismul în valoare de 100.000 lei urmează a fi indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar șoferul, care în urma consultului medical este în afara oricărui pericol, este cercetat acum de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, conform Legii 86 din 2006 privind Codul Vamal al României.
În cauză poliţiştii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.