Situaţie revoltătoare în Harghita. Un urs lovit de o maşină sâmbătă seara, pe drumul naţional 13 A, între Praid şi Sovata, a agonizat ore în şir pe stradă, fără să fie ajutat.
“Persoanele din autoturism nu au fost rănite şi nu au fost în pericol. Un minor a suferit un atac de panică şi a fost asistat de echipajul SMURD”, a precizat Alina Ciobotariu, transmite Agerpres.
Animalul chiar s-a târât de pe marginea şoselei unde fusese azvârlit de autoturism, având membrele fracturate. Incapabile, autorităţile au ezitat să intervină invocând că au nevoie de o derogare de la Minister.
La rândul său, ministrul Mediului spune că veterinarul care a ajuns la animalul rănit nu avea suficient tranchilizant. În plus spune că nu era nevoie să se aştepte un ordin pentru ca ursul să fie ridicat.
Duminică dimineaţa, ursul se afla în continuare pe marginea drumului, fiind supravegheat de poliţişti şi jandarmi şi ocolit de maşinile care treceau pe şosea.Ursul a fost tranchilizat şi apoi eutanasiat, duminică la prânz.
Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică, pentru Agerpres, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.
La rândul său, comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv “Târnava Mare” a sosit duminică, în jurul orei 10.30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.
Ursul a fost împuşcat de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.