În urmă cu două zile, atrăgeam atenția asupra stării jalnice în care se află Complexul Sportiv Național “Lascăr Pană” din Baia Mare.
La puțin timp, au apărut și vitejii din USR Maramureș. S-au făcut 2-3 poze, s-au înșiruit niște date și apoi, surpriză! au fost ignorate cu succes. Sau “succesuri”, cum vreți voi să le ziceți celor 5-10 share-uri.
Au trecut în revistă vreo 8 ani cu informații care interesau prea puțină lume. După aceea, au trântit și un așa-zis program “Sport-Restart”. Altfel spus, soluția USR presupune multă gargară care se învârte în jurul ideii de mișcare.
Corect, aveți dreptate (susținem și noi mișcarea), dar prima dată spuneți-le pe nume verișorilor de la PNL și atrageți-le și lor atenția că bazele sportive trebuie puse la punct. Poate că prima dată nu v-au auzit.
Dacă tot avem de partea cealaltă o gașcă USR care răspunde repede la întrebări, avem și noi câteva:
- ați trimis un parlamentar la București: ce fonduri a adus Vlad Duruș în Maramureș?
- în afară de a plăti din bani publici jurnaliști care se plimbă de la un partid la altul, ce ispravă notabilă mai are domnul deputat Duruș?
- care parte din activitatea parlamentară îl transformă pe Duruș într-un candidat la Consiliul Județean Maramureș?
- în afară de a striga “hoții!” din înaltul tribunei, ce a mai făcut Duruș prin capitală?
- în afară de a bloca fonduri destinate dezvoltării județului Maramureș, ce a mai făcut gașca USR din Parlament?
- în afară de a minți electoratul cu nerușinare din spatele tastaturii și de a înființa filiale strict pentru acoliți, cu ce se mai ocupă USR Maramureș?
Așteptăm cu nerăbdare răspunsurile celor de la USR Maramureș. Să sperăm că nu se vor rătăci prin deșertul “feisbucian”.
Ioachim Nicolae