Vara și-a intrat în drepturi și ne oferă șansa de a ne bucura de natură prin zilele călduroase pe care ni le pune la dispoziție. Majoritatea persoanelor sunt sau vor fi în viitorul apropiat într-o binemeritată vacanță. Cu toții vrem să ne încărcăm bateriile și să profităm cât mai mult de vremea bună de afară. Indiferent de destinația pe care o avem, un lucru e cert: vrem să arătăm cât mai bine oriunde ne-am duce.
Care sunt tendințele cele mai tari în acest moment?
Cu siguranță ai scos în față până în acest moment garderoba de vară și i-ai făcut inventarul. O parte dintre lucruri le vei păstra, iar la o parte dintre lucuri vei renunța. Iar dacă ai deja unele dintre următoarele lucruri, nu renunța la ele, pentru că se poartă vara asta.
Fustele micro au revenit în prim plan, deși pentru o bună bucată de vreme nu au mai fost în trenduri. Regăsim din ce în ce mai des acest tip de articol la vedetele de pe tot mapamondul și vedem că își face loc și în revistele de modă din ultimul timp. Așa că, în cazul în care ai o fustă micro, nu renunța la ea.
Blugii largi reprezintă un alt articol care se poartă în această vară. Se potrivesc de minune cu topurile ce au dimensiuni reduse. Pot face parte cu succes din ținuta pentru ieșit în oraș, atunci când se dorește o ținută lejeră.
Orice articol de culoare verde lime! Culoarea aceasta este culoarea verii 2022. Se regăsește aproape peste tot în articolele de vestimentație. Totul a pornit de la apariția acestei nuanțe în unele rochii de petrecere de la creatori celebri care au fost purtate de mai multe celebrități.
Unde poți găsi inspirație pentru a crea o ținută de vară la modă?
În ziua de astăzi este foarte ușor să ții pasul cu tendințele. Se poate realiza acest lucru urmărind anumite publicații online sau anumite pagini pe rețelele de socializare. De asemenea, poți găsi informații foarte utile pe bloguri, cum ar fi pe blog CCC.
Intră, documentează-te și creează-ți ținuta care ți se potrivește, dar care respectă și trendurile din acest moment. Recomandările făcute pe platformele special create pentru acest lucru te pot surprinde.
De unde se pot achiziționa articolele vestimentare?
Există multe opțiuni referitoare la achiziționarea hainelor. Cele mai la îndemână sunt magazinele online. Acestea sunt din ce în ce mai solicitate, iar un mare avantaj al lor este că poți vizualiza foarte multe produse într-un timp foarte scurt. De asemenea, tot în mediul online poți vizita mai multe magazine într-un interval scurt de timp și poți selecționa niște filtre pentru afișarea rezultatelor, ceea ce face ca procesul să se desfășoare extrem de rapid.
Bineînțeles că există și magazine fizice, unde poți proba lucrurile pe care ai de gând să le achiziționezi. Sunt exemple de retaileri care pun la dispoziție atât magazine online, cât și fizice. Unul dintre ei este CCC. În magazinele acestui retailer găsești foarte multe articole, de la încălțăminte la haine și accesorii, toate fiind de la producători renumiți. Magazinele online îți permit vizualizarea articolelor din ofertă într-un timp foarte scurt, iar în magazinele fizice ai opțiunea de a simți a și proba articolele care îți plac.