Maramuresul nu este pregatit pentru o ”isterie” a vaccinarii anti AH1N1 de genul celei inregistrate in Bucuresti, pentru ca majoritatea medicilor de familie si-au epuizat dozele de Cantgrip primite inainte de sarbatori. Presedintele Societatii Medicilor de Familie Maramures, Gheorghe Lascu, a declarat ca ”sunt foarte putini colegi ai mei care mai au doze de vaccin” si a spus ca daca s-ar inregistra o situatie similara cu cea din capitala medicii ar fi in impas. ”Nu putem face nici macar programari pentru vaccinarea persoanelor care se prezinta la cabinet, pentru ca nu stim exact cand se vor primi dozele”, a adaugat Gheorghe Lascu.
Presedintele Societatii Medicilor de Familie Maramures a spus ca a semnalat situatia reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica (DSP), iar in zilele urmatoare spera sa se gaseasca o solutie. ”Au aparut foarte multe cereri dupa moartea vedetei de televiziune, insa pana la acel moment nu au prea fost. Eu am avut 100 de doze si le-am epuizat pe toate. La fel si cei mai multi colegi ai medi din judet”, a declarat Gheorghe Lascu, care a spus ca se asteapta acum distribuirea de noi doze medicilor de familie maramureseni.
Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al DSP Maramures, Calin Man, a spus ca se va discuta si despre oportunitatea deschiderii unor centre de vaccinare AH1N1 dupa modelul celor din Bucuresti si pe langa unitatile spitalicesti din judet. ” Maine (n..r. – luni) vom stabili daca este posibil sa deschidem un centru de vaccinare. Pana acum au fost discutii, dar inca nu s-a stabilit nimic concret”, a declarat Calin Man.
In Maramures s-au distribuit, in decembrie, 23.100 doze de vaccin gripal H1N1, iar pana inainte de Craciun s-au administrat doar 5.640 ( 24%). Ulterior, numarul persoanelor care au solicitat administrarea vaccinului a inceput sa creasca, dar chiar si in aceste conditii nu s-au format cozi la cabinetele medicilor de familie. Astfel, pana in prima aptamana din 2010, la nivelul judetului s-au administrat 7.651 de doze, adica 33% din total.
In ultimele 24 ore au fost inregistrate zece cazuri noi de gripa cu virus AH1N1 si a fost confirmat un nou caz de deces. Totalul cazurilor de gripa A/H1N1 pe teritoriul Romaniei pana in acest moment este de 6.177, din care 85 decese. Cazuri confirmate in ultimele ore au fost cate unul in judetele Alba, Arad, Brasov, Covasna, Dolj, Iasi, Bucuresti, Ilfov, iar la Braila s-au inregistrat doua cazuri.
CITESTE SI:
Sursa: Angela Sabau, Meda Muntean