Crește numărul de infectari cu tulpina Delta, iar campania de vaccinare stagnează. Oamenii nu mai respectă regulile de protecție și centrele de vaccinare sunt din ce în ce mai goale. Așa că autoritățile vin cu soluții. Bani pentru cei care se vor vaccina și tombole pentru cei vaccinați, așa cum au făcut alte state. Măsurile sunt privite însă cu scepticism de unii. Iar medicii din spitalele COVID spun că în ritmul actual, două săptămâni vor fi suficiente ca toate paturile să fie din nou ocupate.
Stimulentele financiare reprezintă metoda prin care autoritățile vor să crească rata de vaccinare. 100 de lei va primi fiecare persoană care se vaccinează, iar pentru cei care deja s-au imunizat va fi organizată o loterie cu premii.
Modelul ales de autorități este similar cu cel aplicat deja de alte state europene, precum Grecia, Letonia și Polonia.
Numai că în timp ce unii sunt încântați de idee, alții sunt complet împotrivă, considerând stimulentele un mod de mituire.
Guvernul estimează costurile pentru cele două campanii la 50 de milioane de lei
Autoritățile nu iau în calcul obligativitatea vaccinării.
În spitale, se simte deja creșterea numărului de infectări. Medicii de la Institutul Matei Balș din Capitală spun că jumătate dintre locuri sunt deja ocupate.
România este în acest moment pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de vacinare. cu aproape 30 de procente din totalul populației eligibile.