In Maramures, in intervalul 27- 30 aprilie 2009, se va desfasura o actiune de vaccinare a populatiei la risc din opt comunitati, acestora urmand sa li se administreze vaccinuri pentru prevenirea poliomielitei, difteriei si tetanosului. Actiunea se inscrie in programul „Saptamana europeana a vaccinarii”, care are loc intre 20 – 26 aprilie 2009.
Autoritatile sanitare din judetul Maramures au aratat ca vaccinarile nu sunt suficiente, astfel incat, in urma identificarii comunitatilor cu acoperire vaccinala scazuta si catagrafierea copiilor, s-a decis administrarea unor doze suplimentare.
Prin cabinetele medicilor de familie, se vor vaccina copiii avand varsta intre 0 si 5 ani cu vaccin antipoliomielitic, indiferent de antecedentele vaccinale , iar la grupa de varsta 3 – 7 ani va fi administrat vaccin diftero-tetanic (DT) la copiii cu mai putin de 5 doze de vaccin diftero-tetano-pertusis (DTP) in antecedente.
Sursa: Meda Muntean