Vaccinurile esențiale, administrate gratuit în acest moment doar unor categorii de populație, ar putea intra în premieră pe lista tratamentelor compensate pentru întreaga populație, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, la o dezbatere pe tema vaccinării, potrivit Hotnews.
”Până ca vaccinarea să fie compensată, mai trebuie modificată legislația. Sigur că nu am nimic împotrivă. Susțin prevenția, susțin vaccinarea și nu am nimic împotrivă să fie decontat vaccinul, dar trebuie să modificăm legislația. Vaccinarea se adresează unor cohorte foarte mari”, a afirmat Vasile Ciurchea.
”România ar trebui să aibă, pe lângă calendarul de vaccinare al copilului, și un calendar de vaccinare al adultului și al bolnavului cronic, iar compensarea ar trebui să meargă mână în mână cu acest calendar”, afirmă Adriana Pistol, medic și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Ea spune că România are nevoie de o strategie de vaccinare, pe care nu o are în acest moment, care va aduce predictibilitate. În acest moment, vaccinurile sunt oferite gratuit doar anumite categorii de populație.
De exemplu, de vaccinul anti-gripal beneficiază gratuit persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cele care suferă de boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii, bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical și femeile însărcinate.
Compensarea vaccinurilor cel puțin pentru anumite categorii de populație reprezintă o pârghie deja testată în alte țări ale lumii în spirijinul creșterii acoperirii vaccinale. Acest lucru se poate face foarte repede, pârghiile legislative există. O asemenea măsură ar trebui însoțită și de o campanie de informare a populației Adriana Pistol