După ce ieri v-am prezentat situația Șeful Adi gunoaie Maramureș, Romeo Dobocan, care în loc să rezolve situația gunoaielor din Baia Mare, se petrece la Târgurile de Crăciun, astăzi vă prezentăm un alt responsabil de genocidul băimărean.
Nimeni altul decât Ionel Bogdan, care totuși e președintele Consiliului Județean Maramureș, adică chiar persoana care la înscăunat în poziția de șef al gunoaielor din județ pe Dobocan.
Tare ar trebui să-i aducem aminte la domn președinte despre situația gunoaielor din Baia Mare este deja foarte îngrijorătoare. Municipiul Baia Mare se află în risc epidemiologic ridicat din cauza crizei provocate de decizia Drusal SA de a opri colectarea deşeurilor menajere de la persoanele fizice.
Pe lângă gestul lipsit de demnitate când a plecat din ședința Consiliului Local atunci când s-a abordat situația privind gunoaiele, acesta nu face absolut nimic pentru sănătatea băimărenilor.
Ca președinte al unui CJ ești direct responsabil fiind șef peste Adi deseuri, însă tu ai ales să pui un incompetent ca Dobocan în funcție! La fel ca în cazul lui Dobocan, ne mirăm de ce Ionel Bogdan nu face absolut nimic!? Ba da, face! Scuzați-mă! Participă la Târguri de Crăciun și tăieri ale porcilor (din păcate, nu cei din politică!)
Rușine, domnule Ionel Bogdan!
Colegul lui Dobocan de partid afirma clar că Adi deseuri Maramureș, instituție în subordinea Consiliului Județean Maramureș e de vină pentru blocaj. Afirmația a fost făcută chiar de Gavra Bogdănel Ionel, care explică situația pe înțelesul tuturor:
Soluția este respectarea legilor mai ales legea 3 din ianuarie 2019 și legea 181 din august 2020 Din 2011 trebuia sortat la sursa conform Legii deșeurilor, dar Drusal a descurajat sortarea prin amestecarea categoriilor sortare. Daca svar sorta corect doar zece procente din cantitatea totala de deseu ajunge depus la groapa restul sunt reciclabile și compostabile care prin sortare de către noi în propria locuință devin resurse Va rog promovați metoda corecta la problema și aplicarelor instrumentului „plătești după cât arunci ” cf legilor in vigoare!
Legea 31 din ianuarie 2019… Scuze, tastatura nu mi a bătut și cifra 1