Traficul rutier se desfăşoară în condiții de iarnă în Maramureş. Sectoarele de drumuri publice au carosabilul curat și uscat. Sunt sectoare de drumuri în zonele de deal și de munte care au partea carosabilă curată și parțial umedă.
Angajații secției de drumuri naționale au acționat cu 10 de utilaje și au împrăştiat 39 tone de material antiderapant și 100 kg clorură de calciu. Pe sectoarele de drumuri județene s-a intervenit cu 17 de utilaje și s-au răspândit 127 tone de material antiderapant. Cerul este acoperit.
Se semnalează ceață în zona municipiului Baia Mare, dar și pe DN1C și E58. Vântul prezintă intensificări temporare pe crește. Cel mai rece a fost noaptea trecută și în această dimineață la Târgu Lăpuș -14 grade, -13 grade la Sighetu Marmației, -12 grade la Ocna Șugatag.
Stratul de zăpadă măsură până la 45 cm la stația meteo Iezer, 10 cm în Baia Borșa, 9 cm în Pasul Gutâi și la Cavnic, 7 cm la Ocna Șugatag, 5 cm în Baia Mare și Târgu Lăpuș. Temperaturile negative au favorizat formarea de gheață la malurile râurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Cislă, Ruscova, Iza, Mara și Cosău. Curg sloiuri de gheață pe râurile Mara, Lăpuș și Suciu.
Vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineață și noaptea. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va suflă slab, la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 și -3 grade, iar cele minime între -17 și -14 grade, izolat mai coborâte în depresiuni până spre -19 grade.