E vară doar în calendare. Ninge viscolit la munte, plouă şi bate vântul în restul ţării, de numai 1 iunie nu zici că este! Şi nu se anunţă veşti bune. Până mâine, cea mai mare parte a României se află sub cod galben de vreme instabilă. La mare şi la munte este cod portocaliu de furtuni.
Sorinel Danciu, Salvamont Hunedoara: ”1 Iunie, la mulţi ani, copii! Staţiunea Parâng, cota 1700. Iarna nu se dă dusă”.
Ninge abundent la munte în prima zi de vară, aşa că săptămâna aceasta nu e vreme de drumeţii în munţii Retezat – Parâng. Cine se aventurează pe bolovanii acoperiţi cu un strat înşelător de zăpadă proaspătă, îşi poate risca viaţa.
Ovidiu Bodean, Şef Salvamont Hunedoara: ”Mare precautie pentru abordarea traseelor montane”.
La Bâlea Lac s-a așternut un nou strat de zăpadă
Şi la Bâlea, iarna intră în prelungiri. S-a aşternut un strat gros zăpadă ca în mijlocul iernii. Sus, pe creste, meteorologii au măsurat un strat de aproape 80 de centimetri. Şi încă ninge!
Drumarii nu stau degeaba pe cele mai înalte şosele din ţară. E un ritm la fel de intens ca în miezul iernii pe Transalpina şi Transfăgărăşan.