Plecam din Baia Mare. Ne intalnim la ora 8 in cartierul baimarean Valea Borcutului. Traseul propus vizeaza printre altele Balta lui Pocol. Speram ca macar in cea de-a doua zi dedicata evaluarii amfibienilor/batracienilor sa vedem specii iesite din hibernare, manate spre locurile umede de instinctul reproducerii.
Castelul lui Pocol (1871-1935) – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (clic aici…)
Ajungem sub fosta biserica greco-catolica, o luam la stanga, suim pe langa ruinele fostului conac al familie Muresan, prindem serpentinele drumului ce duce spre ghistinisul lui Roman si al lui Hingly.
Alunii si-au scuturat polenul dar cornii asteapta stropul de soare pentru a exploda in buchete aurii.
In traseul de azi participam la o interesanta lectie practica de geologie multumita colegului A. Stefanoiu.
Pentru inceput, abia ajunsi la arboretul de castani comestibili intercalat cu stejari si o plantatie de pini, ne indica un depozit de cuartite filoniene (andezite de zacamant).
Suim in continuare spre Balta lui Pocol, de-aceasta data acoperita cu lintita verde si seminte visinii de arini.
Pe mal descoperim cateva branduse.
Dau ocol baltii si admir geometriile ghetii subtiri, frunzisul scufundat in apa cristalina fara semne de viata, inca.
Prin anii 1965-1968, daca bine-mi aduc aminte, aici au fost efectuate lucrari de asanare, amenajate podete, banci si mese din barne de lemn si plantari de specii exotice pentru ceea ce treptat avea sa devina un frumos mini parc dendrologic.
Continuam la stanga baltii care reflecta ramurisul arinilor, tuielor, ciresilor, zadelor, remarc numerosii bolovani galben-ruginii raspanditi in tanara padure – andezite sarmatiene de Seini (sau andezite de zacamant).
Ajungem la o trifurcatie de foste drumuri de carute.
Un sleau coboara la stanga spre o alta balta (efemera, mai putin adanca) si apoi catre cascada Picsa Babi–valea Frumuseaua, unul o ia prin ghistinis catre fostele proprietati ale familiei Bot, a treia suie spre Intorsura care precede Fagetul, coboara apoi catre fosta poiana de la Targul Ciorilor plantata cu conifere.
Cele 2 galerii miniere de prospectare raman sub Intorsura, noi o luam de aici la dreapta, pe culme-n sus, admiram micul palc de pini rosii spontani iar spre nord-vest molidisul Tigherului.
Dam peste cuartite filoniene dure, mai apoi de brecii filoniene, uneori imortalizam structuri geometrice ciudate, cu despartituri ce amintesc a pietrificate cuiburi de viespi. Culoarea rosie data de oxizii de fier.
Degradarea exogena a transformat andezitele in limonite negricioase.
Alteori pe sectiunea de spartura apar punctiforme pigmentatii negre, de mangan.
Lasam culmea si poteca acoperita cu frunzis de stejar.
Ne orientam spre versantul sud-estic in care rocile sunt de-a dreptul impresionante, nu doar prin apartenenta geologica (limonitizari si caolinizari) ci mai ales prin spalare si erodare conferind versantului aspectul unui urias fagure ornat spre sud-sud-est de un neregulat palc de pini rosii.
Vizuine, mini grote, falii…un veritabil laborator geologic in natura numit de borcuteni Casa Talharilor, mai apoi Manastirea. Atunci cand, pe la 1920, un calugar a dorti sa edifice aici o sihastrie, gand renascut imediat dupa 1990 cand avantul constructiv monahal a luat-o razna.
Suntem la o altitudine de circa 400-500 m, beneficiem de o splendida perspectiva spre Tautii Magheraus, Bozanta, Baia Mare si varful Iricau. Doar la stanga acestuia, in afundatura perimetrului minier Borzas, se mai vad neregulate pete subtiri de nea.
Continuam pe culmea usor ascendenta ce ne conduce spre dealul Poprad, remarcam grohote de andezite piroxenice de Seini intercalate in codrul tanar de stejar si fag, cu frecvente cioate de stejari uriasi, unele patinate de licheni, altele recente.
La stanga Iricaului apare Culmea Elena, defrisata spre Saua Trei Stejari si in continuare spre varful Ferigii.
O imensa palnie cu diametrul de cca 25-30 m si afunda de 40-50 m tradeaza surparea unui vechi abataj minier. Nici urma de gard imprejmuitor.
Ne deplasam pe culmea cu faget spre nord si stejari, rariste de pini si molizi spre sud-est, loc stiut de la ciupercalelile copilariei sub numele Terebesca.
Tatal meu, ajuns la aproape 85 de ani si probabil unul dintre ultimii mohicani ai Vaii Borcutului, ne spune ca borcutenii numisera odinioara acest loc Vincze Oldal (versantul lui Vincze).
Grohote de andezite filoniene in curs de caolinizare acapareaza culmea pe care dam in curand de o a doua palnie de prabusire a unui abataj, cu diametrul de 12-15 m si o adancime estimata de noi la 35-45 m.
Aici A. Stefanoiu ne tine lectia despre talpa si acoperisul unui filon, importanta definirii acestora pentru a exploata avantajos economic un zacamant.
De aici putem vedea Poiana Neamtului, varful Ferigii, Plestioare si Tocastru, ultimele pudrate cu putina nea.
Daca am cobora spre stanga am ajunge la Targul Ciorilor si de acolo, peste o culme impadurita, in Baita ale carei gospodarii le si intrevedem printre arbori.
Ne orientam dupa banda silvica rosie, de culme, ajungand intr-o sa din care spre sud-est debuteaza valea Antonca.
Tinta noastra finala, varful impadurit cu stejar pe care se gasesec vestigiile medievalei cetati ale nobilului Liszabona Gelert (asa cum ne spusese prin anii 1960 directorul scolii generale cu care am efectuat sapaturi si minore descoperiri arheologice precum opaite, caiele, cioburi de ceramica) se afla mult in dreapta, dupa o ampla bucla de 180 grade a culmii.
Din saua vaii Antonca suim putin spre nord-est, dam de baza unui stalp electric apoi cotim 90 grade tot la dreapta.
Poteca larga de mai bine de-un metru coboara spre o alta inseuare apoi suie usor spre un varf impadurit cu trei culmi. Una nord-est, alta est si cea pe care vom continua noi, sud-vestica, accentuat descendenta, in final suind vertiginos spre cel dintai circum valum si sant medieval de aparare a cetatii, perfect delimitat inspre vest-nord-est si mai putin in zona sudica.
Suim, dupa cativa metri dam de al doilea circum valum si santul de aparare ceva mai ingust. Vestigiile zidurilor de piatra ale cetatii se vad numai in zona nord-est, in rest remarcam cateva palnii afunde, cu diametre de 4-8 m, ramase consecutiv explorarilor arheologice.
O borna topo metalica tintuieste varful dealului Lisabona.
Spre vest ne atrage privirea abruptul a ceea ce a mai ramas din halda celebrei mine Sofia.
Ne trebuie 3 ore de plimbare lejera pana aici iar privelistea spre Valea Borcutului ne rasplateste deplin efortul.
Facem un scurt popas dupa care coboram catre fostul depozit de explozibili de la gura vaii Antonca.
Urmam abrupta culme stancos-custuroasa in treimea finala, rezervandu-ne cea din urma sedinta de geologie aplicata atunci cand ajungem in fata unui stravechi abataj de suprafata. Aici ciocanul si tancusul minierului au exploatat riguros doar filonul cuartos, nu mai lat de 70-80 cm, doua mici infundibule si un pod de piatra tradeaza cautarile subterane ale minereului aurifer.
Deplasarea scade ca ritm din pricina reliefului deosebit de povarnit si accidentat. In final dam in asfaltul soselei in preajma fostei colonii de pe la 1920 destinata aparatului tehnico-administrativ din care au mai ramas trei constructii solide.
O luam inspre Castelul lui Pocol.
Descoperim pe valea Borcutului (versantul stang extrem de povarnit si stancos) doua grote, posibile vechi galerii nestiute pana-n prezent.
Lasam in dreapta, sub Terebesca, o scurta galerie miniera multa vreme folosita drept pivnita dupa care ajungem la fostul bloc de locuinte construit pentru copii abandonati/institutionalizati si alaturi de el Castelul lui Pocol (1871-1935), aflat in avansata stare de degradare.
Doar cativa din monumentalii molizi plantati de catre ingeniosul invatator-cautator de aur (cu originea in Lozna, judetul Salaj), mai apoi proprietar de mine si primar al Baii Mari, mai sunt in picioare, unii cu crestetele frante de furtuni alaturi de cativa pini plantati dupa 1960.
Ceea ce ne irita e ipocrizia institutionala.
O placa instalata pe frontispiciu ne informeaza asupra ctitorului acestui splendid edificiu, perioadei in care a vietuit, preocuparilor avute, inclusiv asupra faptului ca in 1905 Nicolae Iorga a fost oaspetele acestuia.
In acest timp de-o parte si alta a blazonului din caramida bej-galbuie ferestrele cu geamuri sparte sunt astupate cu cartoane, zidurile neprotejate de apa se naruie pe zi ce trece iar un zdrentuit tricolor spalacit atarna in varful celui mai inalt turn ca vetust simbol al nesfarsitului patriotardism romanesc.
Cata indolenta!
Blocul ar putea fi folosit ca locuinta sociala, doar e plina urbea de nevoiasi. Castelul in schimb, care prin 1963, pe cand eram elev in clasa a VII-a primara, arata splendid si avea intacte tamplaria, ferestrele, geamurile superb ornate, alamurile, feroneriile budapestan-vieneze originale iar pe peretii, sau azvarlite in pod, puteam admira tablouri cu peisaje sau figuri nobile de epoca. Restaurat, remobilat si cu parcul regandit si reamenajat ar putea constitui un atractiv edificiu socio-cultural functional.
Mi-e imposibil sa nu ma gandesc la occidentalii, extrem orientalii etc. care-si vegheaza si valorifica, macar turistic, valorile patrimonial-culturale, inclusiv ungurii, cehii, polonezii, dar nu si noi, romanii care visam inca aberant la turismul mamaligar-sarmalistic-horincist in sine.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
