Vezi VIDEO
“Traditionalele” si urat-mirositoarele WC-uri din spatele caselor vor putea fi abandonate de catre gospodarii din Valea Chioarului. Autoritatile locale sunt la un pas de a obtine aprobari pentru implementarea unui proiect foarte important pentru localnici, care presupune crearea unei retele de apa si canalizare in comuna.
Reprezentantii Primariei Valea Chioarului au sperat mai intai sa obtina fonduri europene pentru investitie, prinzand proiectul intr-un plan mai amplu, de 2,5 milioane de euro, care viza si reabilitarea drumului spre Fericea, construirea unui centru social multifunctional, respectiv a unui muzeu local.
Primarul Vasile Tuns a spus ca, initial, proiectul a cazut, dar ca recent s-a prins finantare la Valea Chioarului atat pe proiectul de apa-canal, care include si o statie de epurare la nivelul comunei, cat si pentru amenajarea drumului comunal 65 – Fericea.
“Am accesat pe alte directii, pe fondurile de Mediu, respectiv pe programul celor 10.000 de kilometri prins pe Ordonanta 105. Se pare ca suntem aproape de un mare succes pentru comuna”, a declarat viceprimarul Aurel Pop, pentru eMaramures.
Cei doi reprezentanti ai administratiei locale spun ca investitiile sunt “aproape suta la suta sigure”. Potrivit informatiilor care au ajuns la Primaria Valea Chioarului, anul acesta ar urma sa inceapa executia cel putin in cazul unuia dintre proiecte. Investitiile se vor ridica la peste un milion de euro.
Foto: Valea Chiarului (C) eMaramures.ro
Sursa: Alexandru Ruja