Valeriu Nicolae, activist, jurnalist, scriitor, a făcut o scurtă trecere în revistă a averii lui George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor. A arătat că acesta trăiește cu circa 2.000 de lei pe lună, dacă ar fi să credem ce a trecut în declarații, dar și că a lua pe semnătură multe mii de lei, legal, dar fără să justifice cum i-a cheltuit.
„George Simion e liderul AUR. El se prezintă a fi scriitor pentru că scrie. Scrie îngrozitor de prost dar suntem în țara în care și Becali și Iohannis au cărți publicate. În logica asta și Șoșoacă e zeița înțelepciunii că vorbește iar Cîțu e superman că poartă chiloți.
Din scris se câștigă foarte prost zice tot el la TV. Așa este căci în 2018 la un an după publicarea cărții sale a câștigat sub 350 de EUR pe lună cu zero lei din activitatea de scriitor. În 2019 a câștigat sub 650 de EUR pe lună tot cu zero lei din activitatea de scriitor. Slujba aia pute a vrăjeală mai rău decât pute AUR a combinație de BOR iubitoare de Securicitate. În 2020 tot zero bani a produs din scris. Mai zice și că donează 90% din indemnizația de parlamentar pentru cazuri sociale că doar nu îl doare gurița. În concluzie omul trăiește cu sub 2000 de RON pe lună dacă am fi proști să îl credem. Numai în primele 6 luni în afara indemnizației enorme comparativ cu ce a câștigat în privat, Simion a luat pe semnătură o medie de încă 8800 de RON din banul public sau de minim 4 ori de cât primea el salariu. Nu vrea să ne zică pe ce i-a cheltuit căci transparența aia e pentru fraieri. Din ce a trăit în fapt liderul AUR înainte de 2018 este un mister care pute rău a evaziune fiscală și securicitate.
Există un paragraf din opera domnului Simion care merită împărtășit cu votanții AUR căci se potrivește perfect votului dat partidului:
“Nu mai pot mângâia cum mângâiam eu. Mă simt așa de rușinat. Ea nu știe cum e, deci probabil nu-i lipsește. Dar eu stau în pat și-s consumat de incapacitatea asta a mea să pot oferi iubire, dincolo de sex. În lumea materială e mai ușor…Dar nu-mi trebuie lumea materială dacă eu mă uit la mâna mea… “
Atacurile liderului AUR la USR încalcă evident regulamentul facebook. Habar nu am de ce USR-ul nu are o strategie pentru a expune și demonstra cât de ridicolă și ipocrită este retorica extremistă a celui mai toxic partid. Nu este deloc greu numai că e nevoie de un pic de organizare și cojones.”