Consiliul Local Sighetu Marmatiei include doi membri noi, dupa ce echipa de alesi ai PDL a fost completata dupa ce o buna bucata de vreme a activat in forul administrativ in ”deficit”. Consilierii sigheteni au validat mandatele lui Ioan Pop si Mirelei Tomsa, aceasta fiind chiar fiica presedintelui PDL Sighetu Marmatiei.
Tanara a ajuns sa fie propusa spre validare de colegii din PDL dupa ce Ionel Mois, aflat pe lista de consilieri locali depusa de PDL la alegerile locale, a fost exclus din partid, iar un alt democrat-liberal, Ioan Pipas, a renuntat… elegant in favoarea fetei sefului.
Organizatia PDL Sighetu Marmatiei, printr-o adresa semnata de Tomsa tatal, a informat Consiliul Local Sighet ca inginerul Ionel Mois a fost exclus din PDL din lipsa de activitate si neplata cotizatiei, iar Ioan Pipas a declarat ca e plecat in strainatate si nu si-ar putea prelua mandatul.
Sursa: M.M.