Întâlnirile accidentale dintre oameni și urși sunt tot mai dese la nivel național, iar unele dintre ele s-au soldat și cu pierderi de vieți omenești. În Maramureș, în ultimii ani au fost cazuri de întâlniri între localnici și urși în diverse zone, însă fără ca oamenii să fie atacați. Pe de altă parte, au fost reclamații referitoare la atacurile urșilor asupra animalelor și oamenii s-au arătat nemulțumiți de faptul că au rămas cu pagube. În aceste condiții se vorbește acum mult de vânătoarea de urși: unii spun că este o necesitate deoarece sunt prea multe exemplare, alții sunt de părere că e doar goana vânătorilor după trofee.
Am dorit să vedem cum văd cei ”din branșă” această problemă și am stat de vorbă cu reprezentantul Asociației Diana Transilvania Hunting, Mihai Timbuș.
R: Lumea acuză vânătorii că au interese, pentru că vor trofee. Ce le spuneți?
Mihai Timbuș: ”Este adevărat că au interese și vânătorii, cum au și activiștii și jurnaliștii, cum are fiecare pe branșa specifică. Dar, interesul unui adevărat vânător nu este să omoare cât mai mult, ci să extragă ceea ce trebuie, după normative și după lege și după normele tehnice, adică să facă selecția în fondul cinegetic.
Am văzut în media și-n opinia publică această tendință de a blama vânătoarea de urs, ceea ce mi se pare sincer, deplasat. Și când ar fi să găsim responsabilii pentru această eroare a opiniei publice m-aș îndrepta direct către politicienii și către formatorii de opinie care, foarte mulți dintre ei, sunt vânători, dar se ascund, bagă capul în nisip ca struțul. Noi, care suntem persoane publice, pentru că și eu mă consider oarecum persoană publică, trebuie să dăm niște mesaje corecte și asumate, cu atât mai mult cei care suntem din branșă, că suntem vânători, că suntem silvicultori sau activiști de mediu, de ce nu, dacă suntem cunoscători ai problemei, trebuie să dăm informații cu curaj și cu asumare. Și atunci, revenind la problematica ursului, el depășește de mult efectivele optime în România și a depășit, după cum se poate vedea arealul, și ajunge în preajma gospodăriilor. Așa ajung conflictele om-urs sau urs-om la cote alarmante.
Accidentele și pierderile de vieți umane sunt tot mai mari în ultima vreme și asta trebuie să ne dea de gândit.
Pe mine mă îngrijorează acel caz în care ursul a omorât acea turistă și faptul că a început să mănânce din ea. Acela este un semn că omul trebuie să intervină.
R: Străinii sunt interesați să vină la noi la vânătoare?
M. T.: Noi suntem interesați de străinii care sunt interesați, pentru că, vânatul, fauna cinegetică, așa cum și legea o definește, este un bun public de interes național și internațional, o resursă care, în opinia mea, trebuie exploatată și valorificată la maxim. Atunci, bineînțeles că suntem interesați de vânătorii străini care trebuie să ne aducă bani sub formă de taxe de împușcare. Pentru că acei urși oricum trebuie împușcați și de ce să nu aducem bani în România?
R: Avem solicitări de vânătoare în Maramureș?
M. T.: Sunt solicitări. În cazul nostru nu am putut da curs pentru că nu avem cotă aprobată. Dar, trebuie să recunosc, mi-ar părea bine să am cotă și în continuare să am solicitări.
R: La noi au fost incidente și întâlniri cu urși?
M. T.: Au fost, chiar de curând am primit poze cu un urs care a omorât o vacă, pe fondul de la Botiza și sunt așa întâlniri și incidente, mai dese. Accidente care să fie soldate cu victime umane nu am avut în ultimii ani, dar în trecut au fost și-n Maramureș.
R: Care este efectivul optim de urs?
M.T.: Ursul și-a depășit de mult arealul și raza lui de răspândire. La 7 milioane de hectare de pădure de fond forestier cât are România, cam 3 milioane ar întruni condițiile pentru habitatul ursului. În acest areal noi avem peste 10.000 de exemplare. Literatura de specialitate spune că ar trebui să avem 1 – 1,5 urși la mia de hectare, iar noi avem 3,3 urși, mai mult decât dublu.
Tot literatura de specialitate ne spune că predomină masculii în teren, ceea ce pune presiune mare pe femelele cu pui. Masculii au tendința de a omorî puii pentru a face femela să intre în călduri și este cunoscut de specialiști că femela își păstrează puii până la un an și jumătate, 2 ani sau chiar 3 ani, în unele cazuri și pe acea perioadă ea nu se împerechează. Masculul, în încercarea de a o determina să se împerecheze îi omoară puii. Această presiune crește, fiind densitate de urs mare și împinge exemplarele de urs spre zonele mai joase, cele colinare și spre localități și aici apar conflictele.
Ana-Maria Hojda
– Servicii de creare site web
