Vezi VIDEO
Mobilierul si casutele din lemn sunt bunurile cele mai exportate din Maramures. De la inceputul anului si pana la finele lunii aprilie, firmele din judet au realizat peste 500 de transporturi catre export, principalele tari care au primit produse din Maramures fiind Turcia, Federatia Rusa si tarile arabe.
Cresc exporturile realizate din Maramures spre alte state. Nu e vorba neaparat de tari europene care primesc diferite bunuri din judet, ci chiar de state din afara Uniunii Europene. In general, produsele din lemn au mare cautare la straini.
“Au fost exportate in special articole de mobilier: casute de vacanta din lemn, profile din aluminiu, pentru industria de aviatie, confectii metalice si utilaje. In ceea ce priveste statele, s-au exportat in general in tari terte Uniunii Europene: Turcia, Federatia Rusa, SUA si tarile arabe”, a declarat directorul Directiei Judetene de Accize si Operatiuni Vamale Maramures, Teodor Luputi.
De la inceputul anului si pana in 30 aprilie s-au inregistrat 1.601 exporturi, mai multe decat in 2012, cand in perioada similara a anului fusesera realizate 438 de astfel de operatiuni. In schimb, importurile par sa fie in scadere, conform reprezentantilor institutiilor abilitate.
“In principal, au crescut exporturile in detrimentul importurilor”, a punctat Lidia Muresan , seful Biroului Vamal Sighetu Marmatiei.
Conform statisticilor, in Maramures se importa in general tesaturi, dar si cherestea, diferite sortimente de placaj, materie prima si componente pentru producerea obiectelor de mobilier. Printre tarile de unde se fac importuri in Maramures se numara Turcia, Ucraina, Belarus si Federatia Rusa.
Sursa: Camelia Tocaci