Vanzarile de autovehicule din China au urcat anul trecut cu 14%, la 21,98 milioane unitati, cu cresteri importante pentru Toyota, General Motors si Volkswagen, fiind pentru prima data cand livrarile auto dintr-o tara depasesc 20 de milioane in cursul unui an. Vanzarile de autovehicule pentru pasageri, excluzand autobuzele si masinile comerciale, au urcat cu 16%, la 17,93 milioane, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Automobile din China, transmite Bloomberg.
Toti marii producatori auto straini au inregistrat recorduri de vanzari anul trecut in China. General Motors a avut anul trecut in China vanzari in urcare cu 11%, la 3,16 milioane de autovehicule. China a devenit astfel cea mai mare piata pentru grupul american, care s-a bucurat timp de opt ani consecutivi de pozitia de cel mai mare producator auto strain din tara.
Volkswagen va deveni probabil principalul concern strain de pe piata chineza pe baza datelor pentru anul trecut, care vor fi prezentate de grupul german in urmatoarele saptamani. In primele 11 luni ale anului, Volkswagen a vandut 2,96 milioane de autovehicule in China in primele 11 luni ale anului trecut, depasind recordul anual stabilit in 2012.
Ford, care a intrat mai tarziu pe piata chineza, si-a consolidat semnificativ pozitia in 2013 datorita succesului modelului Focus. Astfel, vanzarile Ford in China au crescut cu 49% anul trecut, la 935.813 unitati, cea mai buna evolutie in randul producatorilor straini, compania americana depasind pentru prima data Toyota.
Grupul japonez, lider global, a cazut pe locul 6 in randul producatorilor straini din China. Toyota si celelalte marci nipone au reusit o revenire dupa criza din 2012, cand masinile japoneze au fost boicotate de consumatorii chinezi din cauza unei dispute teritoriale intre cele doua tari. Astfel, vanzarile Toyota in China au urcat anul trecut cu 9,2%, la 917.500 unitati, iar compania anticipeaza livrari de peste 1,1 milioane autovehicule in acest an. Nissan si Honda au inregistrat de asemenea cresteri.
Piata auto din China ar putea fi limitata in acest an de noi limite privind emisiile de gaze cu efect de sera. Ministrul chinez al Industriei a avertizat in luna decembrie ca tot mai multe orase vor limita numarul de automobile vandute, pentru a se incadra in tintele de reducere a poluarii stabilite de guvernul central.
Sursa: Mediafax