Riscul de imbolnavire de maladii cardiovasculare variaza in functie de locul de munca – astfel, angajatii din vanzari si muncitorii se confrunta cu un risc crescut de imbolnavire prin raport cu alte ocupatii, conform unui nou raport, informeaza Live Science.
Un risc crescut este suportat si de persoanele somere sau fara ocupatie.
Persoanele care lucreaza in vanzari angro intampina cel mai ridicat risc de imbolnaviri cardiovasculare conform acestui studiu, 2,9% dintre aceste persoane avand o astfel de boala diagnosticata.
La polul opus, cei care lucreaza in finante si in domeniul asigurarilor au cea mai scazuta rata de imbolnaviri cardiovasculare — doar 0,8%.
In cadrul acestei analize, cercetatori de la Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention) au urmarit rezultatele studiilor privind starea de sanatate a americanilor realizate intre anii 2008 si 2012 pentru a estima rata imbolnavirilor cardiace in cazul adultilor de pana in 55 de ani.
Astfel, din randul persoanelor care au un loc de munca, angajatii din servicii si muncitorii intampina un risc cardiovascular mai crescut decat functionarii si cei care lucreaza la birou.
Printre variabilele care determina riscul de imbolnavire se numara si varsta si sexul. Dupa ce oamenii de stiinta au introdus in studiul lor si aceste variabile, au ajuns la concluzia ca riscul cel mai ridicat este suportat de angajatii din doua domenii: muncitorii din administratia domeniilor publice si respectiv angajatii din restaurante si baruri.
In ceea ce priveste gradul de risc cardiovascular al persoanelor care nu au un loc de munca, el este de 2,5% pentru somerii care isi cauta un loc de munca, comparativ cu 6,3% in cazul oamenilor fara ocupatie, fata de doar 1,9% pentru persoanele care au un loc de munca.
Maladiile cardiovasculare sunt responsabile de o treime din totalul deceselor anuale din SUA.
Factorii de risc pentru aparitia bolilor cardiovasculare sunt multipli, de la existenta altor maladii cronice care predispun la boli cardiovasculare, cum ar fi diabetul, pana la regimul de viata — dieta, sedentarismul si diferitele vicii. Printre factorii de risc cardiovascular de la locul de munca se numara zgomotul puternic, stresul, fumatul pasiv si munca in schimburi.
Sursa: Agerpres