Cu o proeminentă activitate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, mai ales din postura îndelungată de purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu anunță că renunță la funcția sa, fără a oferit prea multe detalii în sensul acesta. El a transmis o informare în care arată că e vorba strict de o decizie personală.
Locul lui Vasile Bănescu va fi ocupat de preotul Adrian Agachi. Acesta a a slujit ca preot la spitalul de Reumatologie (2014-2019), iar din anul 2019 și până în prezent este preot coslujitor la parohia Sfântul Gheorghe – Dudu din localitatea Chiajna. Începând cu anul 2008 a fost colaborator al Ziarului Lumina, iar între anii 2014-2024 a lucrat ca redactor la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. A ocupat funcția de consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă și relații publice al Patriarhiei Române din data de 1 aprilie 2024.
Mai jos, comunicatul integral transmis de Vasile Bănescu:
„Stimați colaboratori din presă,
după o îndelungată activitate în zona comunicării instituționale a Patriarhiei Române, după mulți ani în care am încercat să împlinesc cu rigoare și onestitate misiunea onorantă de transmitere în spațiul public a mesajului Bisericii, dar și de traducere contextuală cât mai fidelă a conținutului real al creștinismului în zona mediatică și socială, a sosit și timpul așezării unui punct, nu doar în această prea lungă frază, ci și în fraza comunicării mele instituționale cu presa.
Decizia așezării acestui punct este una exclusiv(!) personală.
Rămân, însă, deschis dialogului public non-instituțional.
Părintelui Patriarh îi mulțumesc și pe această cale pentru sprijinul permanent acordat de-a lungul a 15 ani de strânsă colaborare.
Prezența sa în fruntea Bisericii este garanția singulară, deplină și liniștitoare a bunei cârmuiri a acesteia pe apele fidelității depline față de Tradiția Ortodoxiei autentice spre portul stabilelor valori creștine europene, fondatoare inclusiv ale spiritualității și civilizației românești. Adică spre singura zonă a libertății, prosperității și stabilității socio-religioase reale.
Europa actuală nu este doar o construcție politică asaltată de un trecător front de zgomot ideologic, ci o lume în sine formată din sute de milioane de oameni credincioși, o lume profund democratică, ale cărei rădăcini creștine, în ciuda otrăvitului și manipulatorului alarmism antioccidental, sunt de neclintit.
Din Europa facem parte noi înșine. Cu bunele și relele ei/ ale noastre, dar mai ales spre binele nostru comun.
Vocația creștinismului și a Bisericii lui Hristos este universală, nu filetistă, nu politică, nu mundană. Subiectul ei nu este etnia sau masa, ci persoana, adică dialogul mântuitor dintre identitate și alteritate.
Activitatea mea viitoare se va desfășura în sfera dialogului dintre stat și cultele religioase, fiind onorat să fac parte din echipa Secretariatului de Stat pentru Culte, dar să și pot continua realizarea emisiunii „Credință și cultură” la televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române.
În acest context, începând cu data de 5 iulie, funcția de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei va reveni părintelui consilier patriarhal Adrian Agachi, un tânăr, dar rafinat teolog, cu riguroase studii în Marea Britanie finalizate printr-o teză de doctorat susținută la Universitatea din Winchester, un om profund onest și bun cunoscător al realității bisericești.
Am convingerea că activitatea Biroului de Presă al Patriarhiei va continua pe aceeași cale a comunicării prompte și adecvate la realitatea bisericească și socială. Singura care conduce spre binele comun al Bisericii și societății dezirabil unite prin necesar dialog și atenție morală reciprocă.
Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru foarte buna relație construită în timp pe respect, încredere și onestitate. Vasile Bănescu”