Asteptata enciclica a papei Francisc despre mediu va fi publicata in 18 iunie, cu sase luni inaintea Conferintei internationale de la Paris asupra climei, s-a anuntat joi intr-un comunicat al Vaticanului, preluat de AFP.
Aceasta “scrisoare circulara” destinata episcopilor din lumea intreaga si intitulata “Laudato sii” (Fii laudat) este prima enciclica semnata in intregime de Jorge Bergoglio, precedenta, “Lumen Fidei” (Lumina credintei), din iulie 2013, fiind redactata in principal de Benedict al XVI-lea, care demisionase cu cinci luni inainte. Francisc a fost cosemnatar.
Potrivit Vaticanului, enciclica “Laudatio sii”, scrisa in italiana, se refera la “ecologia umana”, tema mai vasta decat apararea naturii si care vizeaza felul in care societatea gestioneaza “creatia lui Dumnezeu” si o distribuie oamenilor. In vederea redactarii ei, papa a consultat multi experti si oameni de stiinta. Franta, care organizeaza in luna decembrie Conferinta internationala asupra incalzirii climatice, spera sa aiba sprijinul suveranului pontif pentru a realiza cel mai larg consens posibil in vederea unui acord ambitios.
Potrivit cotidianului german Die Zeit, enclica are ca subtitlu “Raspunderea pentru bunul nostru comun” si condamna consumerismul si capitalismul salbatic, fenomene care s-ar afla la originea incalzirii climatice. In plus, evoca si problema energiei nucleare.
Cuvintele latine “Laudatio sii” sunt primele din “Cantarea creaturilor”, scrisa de sfantul Francisc de Assisi cu putin inainte sa moara, in 1226. Considerata unul dintre primele texte ale literaturii italiene, “Cantarea creaturilor” il cinsteste pe Dumnezeu prin intermediul creatiei sale: “frate Soare”, “sora Luna”, “frate vant”, “sora apa”, “frate foc”, “mama noastra, Pamantul”. Potrivit lui Giuseppe Costa, director al editurii Vaticanului, aceste cuvinte vor deschide enciclica.
Papa Francisc i-a avertizat din 12 mai pe “puternicii” din lumea intreaga ca vor fi “judecati de Dumnezeu” daca nu respecta mediul, aminteste AFP.
Sursa: Agerpres