Momente emoționante la Vatican! A fost al doilea an când procesiunea Drumul Crucii a fost organizată în condiții speciale, fără publicul numeros cu care eram învățați în alți ani. Piața Sfântul Petru a fost aseară aproape goală.
Alături de Papa Francisc au fost prezenți doar câțiva credincioși și copii, care au stat la distanță unii de ceilalți și au purtat în permanență măști de protecție.
Cele 14 opriri care semnifică drumul lui Isus către Golgota au fost ilustrate cu desene realizate de cei mici.
Pandemia de coronavirus a adus și în acest an mai multe restricții, iar sărbătoarea Învierii Domnului este celebrată cu bisericile mai mult goale.
Slujba din această seară de la Vatican va începe mai devreme, iar unele ritualuri sacre au fost eliminate, astfel încât credincioșii să ajungă acasă în timp util.
Italia se află în carantină națională din cauza numărului mare de infectări cu SARS-CoV-2.