Centrul întregului an liturgic este ”Triduumul” Domnului răstignit, îngropat și înviat, care culminează în Duminica Paștelui, 20 aprilie a.c., marcată în acest an de toate confesiunile creștine, la 1700 de ani de la primul Conciliu de la Niceea. Guardianul Mănăstirii Franciscane ”biciuirea Mântuitorului” din Ierusalim a vorbit cu trimisul cotidianului L’Osservatore Romano, Roberto Cetera, despre momentele premergătoare Paștelui, care au loc la Sfântul Mormânt.
Preotul Giuseppe Gaffurini ofm, a dorit să sublinieze, de asemenea, dorința papei Francisc, ”ca toți creștinii să sărbătorească Sfintele Paști în aceeași zi”.
Totodată, el a descris Săptămâna Sfântă începând cu Duminica Floriilor, ziua premergătoare riturilor Săptămânii Sfinte. ”Preoții și creștinii din Țara Sfântă”, a spus guardianul, ”au mers purtând în mână trei ramuri de măslin, apoi, după-amiaza, au ajuns la Ierusalim pentru a însoți intrarea triumfală a Domnului, de la Betfaghé la Ierusalim, o procesiune a Floriilor care s-a întins pe mulți kilometri”.
Joia Sfântă, ocazie cu care se celebrează instituirea Sfintei Euharistii, este ziua Liturghiei Crismei și a Cinei Domnului. ”La Sfântul Mormânt, Patriarhul latin de Ierusalim, cardinalul Pierbattista Pizzaballa va prezida celebrarea solemnă. Pe parcursul nopții, vor fi momente de adorație euharistică, va fi adus un tabernacol pregătit pentru acest moment, iar Euharistia va fi dusă la Sfântul Mormânt”.
În Vinerea Sfântă, se meditează Calea Sfintei Cruci, în amintirea Patimilor lui Isus, însoțită de cântarea ”Passio”.
Apoi, în Sâmbăta Sfântă are loc Vigilia Pascală a comunității creștine și marea sărbătoare a Luminii Sfinte. ”Ortodocșii”, a mai spus preotul, ”nu au întrerupt această tradiție care datează din secolul al VII-lea și, care sărbătorește coborârea Luminii Sfinte din cer. Ei marchează acest moment într-un mod foarte solemn, sâmbătă dimineața, la Sfântul Mormânt”.
”Apoi, duminică”, conchide fratele Gaffurini, ”ajungem la Paște, marea sărbătoare a Învierii Domnului”.