Acceptarea faptului ca ar putea exista viata si in alte parti ale Universului, departe de Pamant nu contravine credintei in Dumnezeu, a declarat astronomul sef de la Vatican. Parintele Jose Gabriel Funes, directorul iezuit al Observatorului astronomic al Vaticanului, a declarat ca avand in vedere imensitatea Universului este posibil sa mai existe si alte forme de viata, poate chiar viata inteligenta, in afara celor de pe Terra.
”Cum am putea exclude ipoteza ca ar mai exista viata si in alte parti ale Universului? La fel cum consideram creaturile pamantesti drept frati si surori ale noastre, de ce nu am putea vorbi intr-o zi despre un frate extraterestru? Si acesta ar fi tot parte a Creatiei”, a sustinut el.
In interviul publicat de cotidianul Vaticanului L’Osservatore Romano, Jose Gabriel Funes sustine ca ipoteza existentei vietii extraterestre nu contravine religiei crestine pentru ca si extraterestrii sunt tot creaturi ale lui Dumnezeu.
Articolul, intitulat ”Extraterestrul este fratele meu”, parintele Jose Gabriel Funes s-a referit si la mereu controversata relatie dintre stiinta si religie, precum si la implicatiile teologice ale existentei vietii extraterestre. El a precizat ca stiinta si in special astronomia, nu intra in contradictie cu preceptele religioase, facand referire la o idee pe care o sustine Papa Benedict al XVI-lea, cel care a facut din cultivarea relatiilor dintre stiinta si religie un punct crucial al pontificatului sau.
Biblia nu este o carte de stiinta, ci o carte care se adreseaza fiecarui om dupa propria sa capacitate de intelegere, a mai precizat parintele Funes, adaugand ca, dupa parerea sa, teoria nasterii Universului in urma Big Bang-ului primordial i se pare cea mai ”rezonabila” explicatie pentru crearea Universului. Conform acestei teorii larg acceptate si de oamenii de stiinta, Universul s-a nascut in urma cu mai multe miliarde de ani in urma exploziei unui singur punct de o infinita densitate care continea toata materia din care este alcatuit Universul. Seful astronomilor de la Vatican a precizat insa ca ”Dumnezeu este creatorul Universului iar aparitia omului pe Pamant nu este rezultatul hazardului”.
Parintele Funes a mai lansat un apel la adresa Bisericii si comunitatii stiintifice sa lase deoparte neintelegerile produse inca de la persecutarea lui Galileo in urma cu 400 de ani, precizand ca acest caz a lasat rani adanci. In 1633 astronomul italian a fost judecat sub acuzatia de erezie pentru ca a sustinut teoria ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui intr-o perioada in care Biserica sustinea ca Pamantul se afla in centrul Universului si toate celelalte obiecte cosmice se invart in jurul sau.
In 1992 Papa Ioan Paul al II-lea a declarat public ca procesul lui Galileo a fost o eroare rezultata dintr-o ”tragica neintelegere reciproca”.
Sursa: Rompres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult