Sâmbătă, 16 martie 2019, cu începere de la ora 17.00, Preasfinţitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Slujba Vecerniei unită cu Litia cu prilejul serbării Duminicii I din Postul Mare (a Ortodoxiei) la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare.
Din soborul slujitor au făcut parte Arhim. Dr. Ioachim Tomoioagă, consilier social-misionar și filantropic, Pr. Florin Hoban, inspector școlar pentru religie, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Florin Bălan, arhidiaconi.
Răspunsurile la strană au fost date de către cântăreții catedralei alături de elevii seminariști din cadrul Seminarului Teologic “Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.