Tabloidul britanic Daily Mail relateaza o intamplare din viata Monicai Columbeanu, care a anuntat public ca va adopta un baiat dintr-un orfelinat din Romania, dar, pentru ca acesta a plans si nu a lasat-o sa doarma, vedeta l-a dus inapoi dupa doar o noapte petrecuta impreuna.
Vedeta a precizat ca vrea sa ii ofere o noua viata lui Alex Gabriel, in varsta de trei ani, dar ea l-a dus inapoi la orfelinat dupa o singura noapte petrecuta de copil in casa familiei Columbeanu, intrucat, spune aceasta, plansetul lui a tinut-o treaza, informeaza dailymail.co.uk. Stefan Cristofor, un om de afaceri din Bucuresti, care, impreuna cu fiica lui Mihaela, conduce o organizatie de caritate ce ajuta orfanii, a confirmat ca a stabilit intalnirea dintre Monica si Alex, mai scrie tabloidul britanic.
„Monica a vrut sa petreaca weekendul cu baiatul pe care voia sa-l adopte. Dar copilul nu s-a putut adapta. Seara, cand l-a pus in pat, el a inceput sa planga si nu a putut sa adoarma. A doua zi, ea l-a dus inapoi la orfelinat”, a declarat Mihaela, care se ocupa de organizatia de caritate, precizand ca procedura adoptiei s-a incheiat, intrucat Monica Columbeanu nu a mai vrut sa ia inapoi copilul.
Monica Columbeanu a fost in vizorul presei de la varsta de 18 ani, cand s-a casatorit cu omul de afaceri Irinel Columbeanu, care la vremea aceea avea varsta de 56 de ani, mai noteaza tabloidul britanic. Pentru a demonstra ca nu s-a casatorit cu el pentru banii sai, Monica a inceput un „turneu de PR”, care a inclus si vizitarea centrului de plasament pentru orfani din Bucuresti, unde l-a intalnit pe Alex, in varsta de 3 ani, si a precizat ca este gresit ca cei mici sa locuiasca in institutii, dorind sa inceapa procedura de adoptie.
„O sa ma asigur ca nu va duce lipsa de nimic si prin asta ma refer in principal la dragostea parinteasca”, a declarat Monica Columbeanu pentru presa la momentul respectiv. Drept urmare, Alex trebuia sa petreaca un weekend in vila luxoasa a familiei Columbeanu din Izvorani, dar, dupa ce o noapte nu s-a putut adapta si a tinut-o treaza pe „noua lui mama”, a fost adus la orfelinat si procesul de adoptie a fost oprit. Alex se pregateste in acest moment sa inceapa primul an de scoala.
Dupa ce s-a despartit de Irinel Columbeanu, Monica a devenit una dintre cele mai dorite femei din societatea romaneasca si prefera in continuare barbatii cu o situatie financiara buna, mai scrie Daily Mail. Astfel, iubitul sau actual i-a oferit o masina in valoare de 90.000 de lire sterline, Monica fiind surprinsa petrecand si alaturi de starleta Paris Hilton.
Credit foto enational.ro
Sursa: Mediafax