Cantaretul britanic Sting, care provine dintr-o familie modesta, a declarat recent ca nu va lasa mostenire averea sa, estimata la 180 de milioane de dolari, celor sase copii ai sai, deoarece acestia trebuie sa isi castige singuri existenta, conform contactmusic.com. „Ei nu prea vor avea ce sa mosteneasca, deoarece cheltuim banii (…). Copiii trebuie sa munceasca”, a declarat Sting pentru publicatia Mail on Sunday.
Desi este unul dintre cei mai bogati muzicieni din Marea Britanie, Sting, care a crescut intr-o familie modesta de muncitori, in orasul Wallsend din comitatul North Tyneside, a spus ca nu doreste ca averea lui sa devina „o piatra de moara” pentru copiii sai. „Le-am spus ca nu le vor ramane prea multi bani, deoarece ii cheltuim. Avem o multime de obligatii. Cheltuim veniturile obtinute si nu prea mai ramane mare lucru”, a declarat Sting, citat de contactmusic.com.
In prezent, Sting ocupa locul al noualea in topul celor mai bogati muzicieni din Marea Britanie si Irlanda alcatuit in 2013 de Sunday Time. De asemenea, artistul a precizat ca nu si-a rasfatat copiii, care nu depind de averea tatalui lor. „Evident, daca ar avea probleme, i-as ajuta, dar nu a trebuit sa fac acest lucru. Ei au aceasta etica a muncii care ii motiveaza sa reuseasca prin propriile merite”, a spus Sting.
Sursa: Mediafax