Populatia a avut in primul trimestru venituri totale medii lunare pe gospodarie de 2.477 lei, unei persoane revenindu-i 928 de lei, in timp ce cheltuielile totale s-au plasat la 2.226 lei pe gospodarie si 834 lei de persoana, cele de consum reprezentand 72,6% din total, potrivit datelor INS.
„Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, in trimestrul I 2014, veniturile totale medii lunare au reprezentat, in termeni nominali, 2.477 lei pe gospodarie si 928 lei pe persoana. Veniturile banesti au fost, in medie, de 2.034 lei lunar pe gospodarie (762 lei pe persoana), iar veniturile in natura de 443 lei lunar pe gospodarie (166 lei pe persoana)”, se arata intr-un comunicat transmis luni de Institutul National de Statistica.
Salariile si celelalte venituri asociate lor au reprezentant cea mai importanta sursa de venituri, adica aproape jumatate din veniturile totale ale gospodariilor.
La formarea veniturilor gospodariilor au mai contribuit veniturile din prestatii sociale (24,1%), din agricultura (2,4%), din activitati neagricole independente (2,5%) si din proprietate si vanzari de active din patrimoniul gospodariei (1,4%).
O pondere importanta o detin si veniturile in natura (17,9%), in principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (16,2%). Diferente de nivel si, mai ales, de structura intre veniturile gospodariilor s-au inregistrat in functie de mediul de rezidenta.
Astfel, veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost in primele trei luni cu 29,3% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural si cu 11,1% mai mari fata de ansamblul gospodariilor. In urban, veniturile gospodariilor au provenit in proportie de 61,5% din salarii, de 23,4% din prestatii sociale, veniturile in natura reprezentand 8,4% din total.
In rural, principala sursa a veniturilor gospodariilor a reprezentat-o productia agricola, care a asigurat 37,7% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (32,2% din totalul veniturilor) a fost formata de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile banesti din agricultura asigurand 5,5% din veniturile totale ale gospodariilor din mediul rural. O contributie importanta la formarea veniturilor gospodariilor rurale a revenit si veniturilor salariale (29,4%) si celor din prestatii sociale (25,4%).
Cheltuielile totale medii ale populatiei, de 2.226 lei lunar pe gospodarie si 834 lei pe persoana, au reprezentat 89,9% din nivelul veniturilor totale.
Principalele destinatii ale cheltuielilor efectuate de gospodarii sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii si transferurile catre administratia publica si privata si catre bugetele asigurarilor sociale, sub forma impozitelor, contributiilor, cotizatiilor, precum si acoperirea unor nevoi legate de productia gospodariei (hrana animalelor si pasarilor, plata muncii pentru productia gospodariei, produse pentru insamantat, servicii veterinare etc).
Cheltuielile pentru investitii, destinate pentru cumpararea sau constructia de locuinte, cumpararea de terenuri si echipament necesar productiei gospodariei, cumpararea de actiuni detin o pondere foarte mica in cheltuielile totale ale gospodariilor populatiei, de doar 0,2%.
Sursa: Mediafax