Compania Carrefour tratează extrem de serios orice problemă referitoare la standardele sanitare şi de calitate şi va demara intern, începând de joi, un proces amplu de verificare a condiţiilor de păstrare şi comercializare a produselor proaspete, informează reprezentanţii companiei, într-un punct de vedere transmis AGERPRES.
Aceste precizări vin în urma unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform căruia inspectorii ANPC au propus închiderea temporară, pe o perioadă de până la 6 luni, a două magazine din reţeaua Carrefour ca urmare a controalelor efectuate în 24 octombrie. Au fost verificate 14 magazine aparţinând retailerului, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 35 de amenzi în valoare de 301.000 lei şi trei avertismente.
În acest context, reprezentanţii Carrefour România menţionează că, în urma verificărilor din teren, au fost identificate anumite aspecte de neconformitate punctuale, diverse ca scală şi impact. A urmat un proces de dialog cu autorităţile, pentru a definitiva un plan de măsuri pentru prevenţie sau remediere, conform legii.
„Unele dintre măsurile solicitate au fost în linie cu programele deja angajate pentru modernizarea magazinelor Carrefour, incluzând tranziţia către etichete electronice (pentru a elimina posibilitatea diferenţelor de preţ), upgrade-ul progresiv al echipamentelor din raioanele de gastronomie sau peşte, îmbunătăţirea trasabilităţii produselor proaspete de la producător la raft. În anumite cazuri, am agreat accelerarea modernizării raioanelor, motiv pentru care unele ar putea fi indisponibile temporar în perioada următoare. Tratam extrem de serios orice problemă referitoare la standardele sanitare şi de calitate. În acest sens, am aprecia să nu fie aduse în spaţiul public informaţii inexacte, trunchiate sau distorsionate – incluzând titluri despre închiderea magazinelor Carrefour pe termen mediu, înainte ca rapoartele ANPC să fie finalizate sau planul de măsuri să fie agreat. Aceasta deoarece ne găsim într-o situaţie ingrată, în care nu putem să clarificam diverse aspecte aflate pe agenda publică, deoarece procesele legale nu au fost finalizate”, se precizează în punctul de vedere al companiei.
Potrivit sursei citate, Carrefour va lua toate măsurile astfel încât clienţii să-şi poată face cumpărăturile în deplină siguranţă.
„Din respect pentru încrederea pe care ne-o acordă deopotrivă producătorii români (care reprezintă peste 90% din oferta noastră de produse proaspete în sezon) şi milioane de clienţi, vom demara intern începând de astăzi un proces amplu de verificare a condiţiilor de păstrare şi comercializare a produselor proaspete, în linie cu standardele naţionale şi europene. Dorim să îi asigurăm pe clienţii noştri că eforturile noastre zilnice sunt pentru a garanta standarde de excelenţă în calitate şi că vom lua toate măsurile necesare pentru că aceştia să îşi poată face în continuare cumpărăturile din magazinele noastre în deplină siguranţă, ca şi până acum”, se mai spune în documentul citat.
AGERPRES