Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a sesizat, marti, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) si a cerut verificarea tuturor incaperilor Primariei, dupa ce la Biroul de Relatii cu Publicul au fost descoperite trei microfoane artizanale, amplasate sub mese. Primarul Dorel Coica a declarat, marti, corespondentului Mediafax ca nu banuieste cine a amplasat cele trei microfoane artizanale si nici nu vede rostul acestora.
„Un angajat al Primariei Satu Mare m-a sesizat zilele trecute ca la Biroul de Relatii cu Publicul au fost descoperit trei microfoane artizanale, fixate sub trei mese. Am dat dispozitie sa se verifice si alte birouri si am sesizat, marti, STS sa verifice toate incaperile institutiei, am vorbit cu domnul Opris. Nu stiu de cand sunt acolo acele microfoane, nu stiu cine le-a pus si cu ce scop, nu banuiesc pe nimeni. Nici nu vad rostul acestor microfoane care transmiteau la mica distanta”, a spus Cioca.
Potrivit acestuia, la Biroul de Relatii cu Publicul din Primaria Satu Mare, oamenii „vin sa depuna petitii, stau de vorba cu functionarii”.
Sursa: Mediafax