Mai multe sesizari depuse de catre cetatenii din Ocna Sugatag la Prefectura Maramures cu privire la concesionarea pasunilor comunale a determinat conducerea institutiei sa verifice respectarea legalitatii contractelor. Subprefectul Dorin Buda si juristi din cadrul institutiei s-au deplasat la Primaria Ocna Sugatag, unde au verificat actele eliberate de autoritatile publice.
Purtatorul de cuvant al Prefecturii Maramures, Dan Buca, a aratat ca ”au fost nemultumiri si cu privire la faptul ca acesti cetateni s-au considerat nedreptatiti ca nu au beneficiat de concesionare unor suprafete de pasune comunala, iar din acest motiv nu putut primi subventii de la APIA”.
Verificarile facute au urmarit modul de atribuire a contractelor de concesionare, precum si daca acestea s-au incheiat potrivit legislatiei in vigoare. ”Am solicitat Consiliului Local Ocna Sugatag sa dea dovada de mai multa transparenta decizionala. Este important pentru cetateni sa fie informati in prealabil, din oficiu, despre atribuirea contractelor de concesiune pentru pasunea comunala prin publicarea cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare a proiectului de hotarare”, a declarat subprefectul Dorin Buda.
Membrii Consiliul Local Ocna Sugatag au anuntat ca vor atribui noile contracte de concesionare a suprafetelor de pasune dupa sarbatorile pascale, cand vor si comunica deciziile luate oamenilor care depun cereri la primarie.
Sursa: Ioana Osan