Vezi VIDEO
Elevii Liceului de Arte din Baia Mare au adus in fata publicului iubitor de evenimente culturale lucrarile lor de atestat. Acestea au fost expuse ieri la Galeria de Arta si au fost reunite sub egida “Alege arhitectura!”. Evenimentul, aflat la cea de-a VI-a editie, a fost organizat de Filiala Nord-Vest a Ordinului Arhitectilor din Romania si Liceul de Arte, in colaborare cu Uniunea Artistilor Plastici, Filiala Baia Mare.
In cadrul vernisajului au fost expuse lucrarile de atestat ale elevilor de la specializarea Arhitectura si design, din clasa a XII-a.
“Scopul acestui eveniment a fost de a face o legatura intre momentul absolvirii liceului de catre absolventii de la clasa de Arhitectura si design si urmatorul pas din viata lor si anume trecerea spre invatamantul superior. Evenimentul consta in mai multe manifestari, una dintre ele desfasurandu-se in cadrul salii festive a liceului, unde au fost prezenti alaturi de elevi invitati din partea Facultatii de Arhitectura din Cluj si a celei din Timisoara care au prezentat, ca in fiecare an, oferta educationala a acestor unitati de invatamant”, a declarat Alexandru Baban, vicepresedintele Filialei Nord-Vest a Ordinului Arhitectilor din Romania.
Vernisajul a reprezentant un moment emotionant pentru cei prezenti, mai ales ca expozitia a marcat finalul celor patru ani de invatamant liceal.
“Vreau sa le multumesc parintilor pentru toata sustinerea care le-o acorda acestor minunati copii. Vreau sa le multumesc si lor pentru intelegerea care mi-au acordat-o in acesti doi ani si sper ca nu i-am stresat prea tare. Sunt niste copii foarte talentati. Tema expozitiei a venit in urma unui mic concurs pe care l-am organizat initial intre noi. Faceam in clasa, de multe ori, o ora deschisa in care fiecare ne jurizam lucrarile altuia”, a spus arhitectul Horea Branzei, profesor al Liceului de Arte Baia Mare.
In cadrul lucrarilor expuse, elevii au incercat sa puna accent pe identitatea locala. Punctul pe care s-au concentrat elevii a fost Piata Libertatii din Centrul Istoric al municipiului Baia Mare.
Sursa: Simona Vasiac