Vezi VIDEO
Cei mai buni studenti la Arte Plastice originari din Baia Mare au in fiecare an ocazia sa-si expuna lucrarile in cadrului unei expozitii care le este special dedicata. Este vorba despre expozitia „Studio Studentesc”, organizata de Uniunea Artistilor Plastici din Romania, Filiala Baia Mare. In acest an expozitia, ajunsa la a 20-a editie, a fost vernisata la Galeria de Arta UAPR Filiala Baia Mare, de pe Bulevardul Bucuresti nr. 6.
„Suntem la a 20-a editie a Studioului Studentesc. Practic, aceasta expozitie a incercat sa fie un atelier, initial «Atelier» s-a numit, apoi sa fie mai frumoasa denumirea si mai actuala, se numeste «Studio Studentesc». Ideea este ca fiecare dintre cei care studiaza la Artele Plastice din tara, la universitatile de Arte Plastice din tara si sunt baimareni, sa vina sa participe la acest atelier deschis. Noi punem la dispozitie aceasta galerie si pentru studenti pentru ca, in afara de acest moment, studentii nu au acces la Galeria de Arta, doar cei care sunt absolventi si cei care apoi sunt membri in filiala. Deci este un fel de deschidere catre cei care studiaza la Artele Plastice. De data aceasta sunt 21 de expozanti, 20 sunt baimareni, care studiaza la Baia Mare si un baimarean timisorean, deci un student care este la Timisoara la studii”, a declarat Laura Ghinea, presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania, Filiala Baia Mare.
Singura conditie impusa studentilor care au adus lucrarile a fost ca acestea sa fie executate in afara temelor impuse pentru studii si realizate fara asistenta si supraveghere din partea profesorilor indrumatori.
„Ce-i interesant la Studioul Studentesc este ca vin cu idei noi, incearca abordari diferite fata de artistii consacrati, deci asta pana la urma este si menirea acestui proiect care se tine scai de Anuala Artelor pentru ca da posibilitatea studentilor sa se manifeste in paralel cu artistii consacrati iar pentru noi, cei care suntem asa-zis consacrati, ne da speranta ca si viitorul este asigurat pentru Centrul Artistic Baia Mare”, a subliniat Anghel Negrean, curatorul expozitiei.
Lucrarile vor ramane expuse la Galeria de Arta UAPR pe toata durata Festivalului Castanelor, pentru a fi admirate de iubitorii de frumos.
Sursa: Ana Pop