O expoziție de ceramică pregăteşte Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, dedicată maestrului Cornel Sitar.
A învăţat olăritul de la părinţii săi, familia având o tradiţie de peste 80 de ani în ceramică.
Promotorii au fost Florica şi Petru Sitar, doi olari înzestraţi cu sensibilitate, talent şi pentru care meşteşugul a devenit artă. A lucrat cu roata olarului din 1962, de la vârsta de 13 ani.
A obţinut peste 140 de diplome de la participările sale la târguri și expoziții atât în țară, cât și în străinătate, nenumărate ore petrecute în atelier, întâlniri cu copii dornici să învețe acest frumos meșteșug și mii de obiecte create cu un talent deosebit.
Distincția de Cetățean de Onoare al județului Maramureș primită post-mortem onorează numele său și vine în sprijinul valorii pe care dumnealui o are atât prin noblețea meșteșugului pe care l-a iubit, cât și prin întreaga activitate dedicată păstrării valorilor culturale.
Vernisajul expoziţiei „Cornel Sitar – o viață dedicată artei olăritului” va avea loc joi, 24 noiembrie, ora 11:00 în sala 3 a clădirii pavilionare.