Profesorii pot obţine dobânzi pentru sumele câştigate prin hotărâri judecătoreşti pe Legea 221, prevede o Ordonanţă adoptată de Guvern.
În aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă dată pentru blocajul provocat de articolul 253 din Legea 1, declarat neconstituţional, Guvernul a aprobat şi dobânzi pentru profesorii care au de recuperat sume din hotărâri judecătoreşti rămase definitive la 31 decembrie 2018. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
“Am introdus şi prevederea legală prin care putem să alocăm cadrelor didactice care au câştigat prin decizie judecătorească dreptul la a obţine dobânzi pe sumele cuvenite pe legea 221. A trecut şi această prevedere şi considerăm că ea se adaugă ca un drept ce se cuvine colegilor din învăţământ,” a spus Ecaterina Andronescu la finalul şedinţei de Guvern de miercuri.
“Avem două tipuri de datorii faţă de cadrele didactice. Datoriile care derivă din hotărârile judecătoreşti rămase definitive până la 31 decembrie 2018 şi care făceau referire la Legea 221 din 2008. la aceste sume sunt calculare dobânzi şi despre ele vorbeam în această ordonanţă,” a mai declarat Andronescu, care a explicăt că “în acelaşi timp, potrivit Legii 85 şi cei care n-au fost beneficiarii hotărârilor judecătoreşti au dreptul la sumele derivate din Legea 221 pe 2008. În acest moment pentur învăţământul preuniversitar acordarea drepturilor cuvenite din Legea 85, potrivit eşalonării făcute de o altă ordonanţă şi de asemenea potrivit Legii 221 în mare parte sunt achitate. Noi achităm acum aceste drepturi în lichidare şi achităm dobânzile la aceste drepturi. Şi pentru achitarea acestor dobânzi aveam acordul cu sindicatele semnat la 1 decembrie 2018 şi exista în acest acord o prevedere pentru care nu aveam bază legală. Acum prin Ordonanţă am generat şi baza legală. Bani în buget avem, deci nu se pune problema să nu achităm aceste datorii.
Sumele prevăzute sunt de circa 500 de milioane de lei pentru învăţământul preuniversitar şi circa 200-250 de milioane pentru universitar,” a mai spus ministrul.