O colectă publică şi o petiţie semnată de peste 82.000 de persoane le-au determinat pe autorităţi să reia căutările avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala. Cei peste 182.000 de euro s-au colectat pe site-ul gofundme.com, 25.000 euro fiind donaţi de mijlocaşul lui PSG, Adrien Rabiot, un număr de 1.940 persoane depunând diferite sume de bani.
Joi, la aproape 72 de ore după ce avionul a dispărut la circa 20 de kilometri de insula Guernsey, poliţia locală a anunţat că a oprit definitiv căutările, care nu au dat niciun rezultat.
După acest anunţ, numeroase voci au cerut autorităţilor să continue căutările.