Vezi VIDEO
Vesti proaste pentru soferii maramureseni. De la inceputul anului viitor, acestia vor trebui sa se gandeasca de doua ori inainte sa comita vreo infractiune rutiera. Si asta deoarece punctul de amenda va creste la 97,5 de lei de la 1 ianuarie 2015. Majorarea va avea loc ca urmare a cresterii salariului minim pe economie cu 8 procente.
Codul Rutier stabileşte, la articolul 98, că amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate. Un punct-amenda reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarare a guvernului.
“In functie de gravitatea abaterii la regimul circulatiei sunt cinci clase de amenzi, reprezentand fiecare abatere sanctionarea cu un anumit numar de puncte amenda. Un punct amenda reprezinta 10% din valoarea salariului minim brut pe economie, conditii in care daca acest salariu minim brut va creste sigur ca si punctul de amenda va creste”, a declarat comisarul sef Ioan Carlig, reprezentant Serviciul Politiei Rutiere Maramures.
Cele mai mari puncte amenda sunt aplicate in clasa a cincea de amenzi. Aceasta face referire doar la persoanele juridice si cuprinde intre 21 si 100 de puncte amenda. Cuantumul acestor sanctiuni nu se injumatateste in cazul platii lor in termen de doua zile lucratoare.
“In prezent, de la 1 iulie incoace, punctul amenda este stabilit la valoarea de 90 de lei, ceea ce si in prezent este valabil”, a mai adaugat Ioan Carlig.
In cazul persoanelor fizice, maximul punctelor amenda pe care acestea le pot primi sunt de 20. De la 1 ianuarie, folosirea telefonului mobil la volan sau lipsa centurii de sigurantă va fi pedepsita cu 2 puncte de penalizare si o amenda de 195 sau aproape 300 de lei, in functie de cuantumul punctelor acumulate in sanctiune.
Sursa: Simona Vasiac