Zeci de maramureșeni care s-au vindecat de COVID-19 s-au mobilizat și au donat plasmă unei tinere de 25 de ani, aflată internată în stare gravă la Spitalul Suport din Baia Mare.
Din nefericire, tânăra a decedat astăzi. Sursele medicale spun că Timea nu prezenta comorbidități și nici nu făcea parte din categoria persoanelor supraponderale. Era o tânără ca multe altele, sănătoasă, și totuși acest virus a răpus-o, potrivit ActualMM.