Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare și Cercetare al Transgaz a fost prezent în debutul ședinței ordinare de Consiliu Județean Maramureș care a avut loc joi, 26 septembrie 2019, în Vișeu de Sus. Alături de aleșii județeni s-a aflat și deputatul Gheorghe Șimon, fost ministru al Economiei, dar și primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că s-au făcut foarte multe lucruri pentru Vișeu de Sus, dar investițiile vor continua în această zonă care a fost văduvită de proiecte de către administrațiile anterioare, care au condus Maramureșul în cele peste două decenii de la înființarea instituției județene. Totodată, a subliniat faptul că discuțiile privind introducerea gazului în Maramureșul Voievodal sunt tot mai avansate, iar această dorință a locuitorilor din Borșa, Vișeu, Moisei și din întregul Maramureș istoric ar putea deveni realitate în cel mai scurt timp.
”Acest Consiliu Județean a fost atent la problemele din Maramureșul Voievodal, pentru că tradițiile Maramureșului sunt în continuare aici și trebuie să păstrăm această zonă cu un anume specific. Vom face toate demersurile pentru ca proiectele mari care ajută la dezvoltarea Maramureșului istoric să devină realitate. Și de aceea l-am invitat aici, în Vișeu de Sus, pentru a fi alături de noi, pe Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare și Cercetare al Transgaz. Și l-am rugat să vină pentru a discuta una dintre problemele arzătoare ale Maramureșului Voievodal, respectiv construcția magistralei de gaz între Sighetu Marmației și Borșa. Acesta este un proiect fără de care dezvoltarea viitoare a Maramureșului Voievodal va fi pusă într-o mare dificultate. Este nevoie de acest proiect și mă bucur să spun că am reușit să avansăm în demararea sa. Dacă anul trecut am discutat în cadrul ședințelor de Consiliu Județean proiectele pe care le avem și pe care le-am susținut în fața Guvernului României, având sprijinul Transgaz, astăzi putem să venim cu termene concrete în ceea ce privește construcția acestei magistrale de gaz. Este important pentru noi ca acest proiect demarat în cadrul acestui Consiliu Județean să fie demarat de anul viitor, să vedem efectiv oameni care lucrează și în cel mai scurt termen vor și finaliza această lucrare”, a subliniat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Președintele Consiliului Județean a declarat că, în paralel cu acest proiect al Transgaz, care va investi sume importante, va urma un parteneriat în cadrul asociației de dezvoltare pentru introducerea gazului în județ între Consiliul Județean și restul administrațiilor publice locale. ”Vom aloca sumele necesare pentru realizarea studiilor de fezabilitate și sper să identificăm toate resursele financiare. Eu cred că vom reuși, așa cum am reușit să demarăm sau să finalizăm toate proiectele pe care ni le-am propus în cadrul acestui Consiliu Județean. Principala noastră prioritate a fost reabilitarea drumurilor județene, iar în acest an vorbim despre demararea a patru din cele șase proiecte de reabilitare. Totodată, sperăm ca în cel mai scurt timp să intre în șantier și drumurile de pe Valea Ruscovei și Valea Izei, ambele trasee din Maramureșul Voievodal. În întregul Maramureș vorbim de aproape 100 de milioane de euro atrași în județ pentru reabilitarea a aproape 200 de kilometri de drum județean”, a subliniat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Vasile Coman, primarul orașului Vișeu de Sus, a arătat că locuitorii așteaptă de mult timp introducerea gazului în Maramureșul Voievodal, iar vestea adusă de directorul Transgaz este una foarte importantă pentru toți cei care trăiesc aici în mare parte din turism.
Mihai Leahu, director Transgaz: ”Conducta va fi o investiție a Transgaz și va fi un proiect de importanță națională”
Cuvântul a fost luat apoi de către deputatul Gheorghe Șimon, un om al locului care s-a implicat foarte mult în construcția acestei conducte de gaz între Sighetu Marmației și Borșa încă din vremea în care a fost ministru al Economiei. ”Categoric sunt alături de comunitățile locale ale Maramureșului, alături de toți primarii și țin foarte mult la acest proiect mare și extrem de important pentru Țara Maramureșului, care va asigura o dezvoltare a județului per ansamblu. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu directorul general al Transgaz, Ion Sterian, pot spune că la 1 iunie 2020 vor demara lucrările de construcție ale gazoductului pe o distanță de 86 de kilometri, de la Sarasău – Sighetu Marmației – Borșa. Urmează partea de distribuție care ține de Consiliul Județean și de UAT-uri și este important modul în care vom reuși să avansăm”, a subliniat deputatul Gheorghe Șimon.
În mesajul său, Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare și Cercetare al Transgaz a arătat că s-a luat deja decizia în interiorul companiei ca această conductă care pleacă de la Sarasău și vine spre Borșa să fie o investiție a Transgaz, iar acest proiect va fi declarat de importanță națională. ”Avem intenția de a uni Maramureșul cu Moldova, fapt pentru care această conductă va continua până la Iacobeni unde se va lega de conducta Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, de curând declarată de importanță națională. Am început deja șantierul în Maramureș, respectiv avem trei echipe de proiectanți în teren care au efectuat măsurătorile pe aproximativ 40 de kilometri, până în localitatea Bogdan Vodă. Studiul de fezabilitate și proiectul vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, urmând ca, din primăvara anului 2020 să demarăm procedura de achiziție a lucrărilor de execuție, iar de la 1 iunie anul viitor să înceapă efectiv lucrările. Vă asigur că proiectul va fi finalizat la timp”, a declarat Mihai Leontin Leahu, directorul Departamentului de Proiectare și Cercetare al Transgaz.
Intervenții au avut și consilierii județeni Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Mișulec, Cornel Varga, Anton Rohian și Ioan Sas, care au felicitat cu toții investiția Transgaz în Maramureș.