În condițiile în care cursurile online nu s-au putut ține astăzi, din cauza problemelor serverelor de la Google, Jean Badea, secretar de stat în Ministerul Educației, a făcut un anunț neașteptat. Badea a declarat că elevii se vor putea reîntoarce în băncile școlilor începând cu data de 11 ianuarie, însă acest lucru va depinde în mare parte de situația epidemiologică la nivel național.
Google Classroom a picat luni, alături de toate celelalte platforme aparținând platformei Google. Problemele tehnice au fost raportate în mai multe părți ale lumii, printre care Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și India..
„Astăzi, cursurile s-au desfășurat normal, cu precizarea, că timp de 20 de minute, într-adevăr, serviciile Google s-au oprit. Am contactat reprezentanții Google, ne-au asigurat că pornesc și într-adevăr, au pornit foarte repede, deci, practic, a fost o întrerupere de 20 de minute, pe care de altfel, am experimentat-o și noi la Ministerul Educației, fiind într-o videoconferință, organizată chiar de Guvern.
Nu aș spune că au fost chiar afectați. Aș putea spune că a fost vorba de o întrerupere de 20 de minute (…) Lucrurile au revenit la normal în scurt timp, după 20 de minute, atunci când practic, toate serviciile au fost repornite.
Ne dorim ca începând cu data de 11 ianuarie, să reluăm, pe cât posibil, sau într-o pondere cât mai mare cursurile față în față, însă așa, după cum știm, aceasta depinde în mare parte de situația epidemiologică la nivel național.
Am făcut apel în această perioadă la părinți, la elevi, la cadre didactice, mai ales în contextul în care se apropie și vacanța, iar tentația de a ne întâlni cu cei dragi este mare, să fim precauți, tocmai pentru a contribui și noi, ca sistemul de educație la lupta pe care medicii o duc în sistemul de sănătate și să putem să revenim în școală, în bănci, așa cum ne dorim”, a declarat Jean Badea, secretar de stat în Ministerul Educației.