Un medicament pentru artrită reumatoidă al companiei Eli Lilly reduce perioada de recuperare a bolnavilor de Covid-19 spitalizaţi, dacă este administrat împreună cu tratamentul remdesivir, produs de Gilead Sciences, transmite Reuters, conform news.ro.
Medicamentul baricitinib, comercializat sub numele de Olumiant, a redus perioada medie de recuperare cu aproximativ o zi atunci când a fost administrat împreună cu remdesivir, comparativ cu pacienţii trataţi doar cu medicamentul antiviral, a anunţat Eli Lilly.
Remdesivir a fost autorizat de urgenţă în Statele Unite în luna mai, după ce datele din studiile clinice au arătat că a contribuit la reducerea cu 31% a perioadei de spitalizare a pacienţilor.
Mircea Negulescu lansează noi acuzaţii explozive: Florian Coldea, întâlniri cu spioni la Ambasada Franţei, discuţii despre Clotilde Armand/ VIDEO
Eli Lilly a anunţat că intenţionează să discute cu dministraţia pentru Medicamente şi Alimente despre posibila autorizare de urgenţă în SUA a medicamentului baricitinib, pe baza rezultatelor studiului clinic efectuat, în cadrul căruia au fost testaţi peste 1.000 de pacienţi.
”Ca medicament care este deja aprobat şi disponibil, considerăm că baricitinib poate fi o opţiune de tratament suplimentară importantă, în timp ce comunitatea medicală continuă să înveţe cum să gestioneze cel mai bine pacienţii spitalizaţi cu Covid-19”, a declarat Vamil Divan, analist la banca Mizuho.
Medicamentul baricitinib, licenţiat de Eli Lilly de la compania Incyte, ar putea ajuta la suprimarea unei reacţii imunitare posibil letale la Covid-19, numită ”furtuna de citokine”.
Eli Lilly a mai început în luna iunie un alt studiu clinic de fază finală pentru testarea baricitinib ca monoterapie pentru pacienţii spitalizaţi din Statele Unite, Europa, Asia şi America Latină.